Opt raioane au coaliții comunitare care s-au angajat să dezvolte comunități sănătoase

Opt raioane-pilot ale Proiectului „Viață sănătoasă” au 16 coaliții comunitare*, câte 2 per fiecare raion, care s-au angajat să dezvolte comunități sănătoase.

Cele 16 coaliții comunitare din satele raioanelor-pilot vor consolida parteneriatul între societatea civilă și autoritățile publice locale pentru a iniția acțiuni de promovare a sănătății, prevenire a bolilor netransmisibile (BNT) și cunoaștere a drepturilor la sănătate.

„Coalițiile comunitare sunt formate din localnicii cu funcții publice, organizațiile neguvernamentale, dar mai ales cei care sunt formatorii de opinie în sat pentru a contribui la dezvoltarea comunităților sănătoase, adică la îmbunătățirea și crearea continuă a mediilor fizice și sociale, suportive pentru sănătate, prin valorificarea resurselor comunitare existente”, susține Natalia Silitrari, șefa Direcției de Promovare a Sănătății a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Fiecare coaliție are câte 10-15 membri, printre care sunt formatorii de opinie/activiștii locali reprezentanți ai organizațiilor neguvernantele, ai primăriilor, altor sectoare relevante, precum: educație, cultură, sănătate, business local. Totodată, Centrele de Sănătate Publică teritoriale ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică sunt cele care vor prelua experiența pentru a o transmite în localitățile din raioanele arondate.

„Vom începe acțiunile noastre de la instruire și formare a viziunii unice a ceea ce este o comunitate sănătoasa pentru ca să mergem mai departe și să învățăm instrumente de evaluare a necesităților, de pledoarie, promovare a sănătății și a drepturilor la sănătate, dar și de scriere a proiectelor pentru dezvoltarea comunităților sănătoase”, explică Diana Berari, coordonatoarea comunitară a Proiectului „Viață sănătoasă”.

Oameni din cele 16 sate unde au fost create coalițiile sunt entuziasmați de faptul că la ei în sat vine oportunitatea de a face schimbări pentru sănătatea lor.

„Am rămas puțini în sat. În majoritate suntem pensionari, avem copiii peste hotarele țării. Suntem un sat îmbătrânit, dar vrem să îmbătrânim sănătos de dragul copiilor și nepoților noștri pentru care putem deveni un model de autoîngrijire”, ne-a împărtășit Vitalie Brăgaru, președintele A.O. „ALDAS”, s. Ciuciuleni, r-l Hîncești.

În fiecare sat locuiesc în jur de 3 000 de persoane, din acestea mai mult de jumătate sunt vârstnice și cam tot atâtea persoane care suferă de BNT și au nevoie de susținere din partea membrilor comunității. „Am conștientizat că o comunitate sănătoasă nu presupune efortul doar al instituțiilor din sănătate, dar al tuturor din sat. Fiecare e responsabil de sănătatea lui și a celor din jur. E important să cooperăm ca să ne creăm condiții pentru a avea un stil de viață sănătos noi înșine și comunitatea în ansamblu”, Ala Guzun, primărița s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei.

„Comunitate sănătoasă” este un concept al Organizației Mondiale a Sănătății care a început să fie aplicat în Republica Moldova din anul 2019. Abordarea comunităților sănătoase recunoaște factorii determinanți ai sănătății și include implicarea localnicilor în luarea deciziilor, angajamentul politic și dezvoltarea organizațională și comunitară. Până în prezent au fost dezvoltate 40 de comunități sănătoase în cele 20 de raioane-pilot ale Proiectului „Viață sănătoasă”, susținute în faza I de implementare.

Crearea coalițiilor comunitare pentru dezvoltarea comunităților sănătoase înseamnă colaborarea între autoritățile publice locale și societatea civilă prin implicarea în acțiuni participative pentru a satisface necesitățile de sănătate a localnicilor.

Acțiunea de facilitare a mobilizării grupurilor societății civile pentru sănătate la nivel comunitar face parte din activitățile Proiectului „Viață sănătoasă”, susținut de  Biroul de cooperare al Elveției și implementat de Institutul Elveției Tropical și de Sănătate Publică. Elveția este unul dintre cei mai mari finanțatori în domeniul medical din Republica Moldova.

*Opt raioane-pilot ale Proiectului „Viață sănătoasă” cu 16 localități unde va fi dezvoltat conceptul de „comunități sănătoase” în anul curent din faza II de aplicare sunt: Ocnița (Clocușna și Lipnic), Drochia (Chetrosu și Pelinia), Soroca (Vîsoca și Bădiceni), Șoldănești (Răspopeni și Vadul-Rașcov), Sîngerei (Bilicenii Vechi și Prepelița), Călărași (Meleșeni și Pitușca), Anenii Noi (Varnița și Mereni), Hâncești (Ciuciuleni și Cărpineni).