Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova invită azi, 15 februarie, ora 14.00, la flashmob-ul dedicat prevenirii cancerului de col uterin. Evenimentul se va desfășura în zona comună a Aeroportului Internațional Chișinău.
În pași de dans, douăzeci de viitori medici vor sensibiliza femeile să fie mai responsabile în ceea ce privește efectuarea sistematică a controlului ginecologic, important pentru diagnosticarea precoce a cancerului de col uterin, care reprezintă a doua cauză, de mortalitate, după cancerul mamar la femei. Acțiunea este organizată în contextul Lunarului de prevenire a cancerului de col uterin) care se desfășoară în perioada 4 februarie – 4 martie curent.
În acest an, accentul este pus pe prevenire, în special pe vaccinare și pe controlul regulat la medicul ginecolog – măsuri ce pot reduce semnificativ riscul apariției acestei boli.
Flashmobul este organizat de USMF ,,Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, Asociația Internațională.de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Compania Națională
pentru Asigurări în Medicină. ONG „Viață fără Cancer”.
Sursa: USMF „Nicolae Testemițanu”
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208