Te-ai gândit vreodată din ce și cum sunt gătite produsele de tip fast-food? Chiar dacă arată apetisant, trebuie să știi, că produsele fast-food conțin grăsimi trans. Produsele și aluatul din care sunt făcute conțin adaosuri ori sunt prăjite în grăsimi artificiale.
Lipsa de timp sau lipsa de grijă cu care ne alegem o gustare sau un prânz ne fac să optăm din ce în ce mai des pentru produsele mai accesibile, care par apetisante și gustoase. Produsele de tip fast-food / mâncarea rapidă, reprezintă una dintre categoriile de produse alimentare care pot fi găsite oriunde și consumate de către oricine.
Produsele alimentare de tip fast-food reprezintă produsele și băuturile gata pentru consum, preparate și vândute de comercianți sau de agenți privați, pe străzi, la pachet, în localuri și în alte locuri similare. Printre acestea se regăsesc: plăcintele sărate și dulci, hot-dog-urile, sandwich-urile, hamburgerii, cartofii pai, sosurile, gogoșile, chiflele dulci, prăjiturile, băuturile gata pentru consum, etc.
Adesea, aceste produse sunt cele mai atractive ca aromă, preț și gust, fiind un produs ieftin, gătit pe bază de uleiuri hidrogenate, care fac produsul să se păstreze un timp mai îndelungat. În timp, acestea aduc daune organismului și sănătății noastre.
Ține minte, alimentele ce conțin grăsimi trans:
- scad nivelul de colesterol „bun” și cresc nivelul de colesterol „rău”
- cresc riscul apariției bolilor de inimă și de vase
- contribuie la apariția ți dezvoltarea obezității
- dezvoltă apariția diabetului de tip 2!
Acestea sunt doar puținele din consecințele, care pot surveni în cazul unui consum excesiv de produse pregătite cu adăugarea grăsimilor artificiale. Află în videografic mai multe despre produsele fast-food și despre urmările consumului acestora.
Niciodată nu este târziu să începi un mod sănătos de viață și să îți echilibrezi obișnuințele alimentare. Nu trebuie să o faci radical și prin diete severe. Informează-te despre produsele pe care le consumi, alege ce mănânci în localuri și redu sau evită consumul de alimente de tip „fast-food”, dar și pe cele de patiserie și cofetărie, gătite din aluatul produs pe cale industrială (napolitane, vafe, chifle, plăcinte, prăjituri, etc.).
Ai grijă de sănătatea ta – alege ce mănânci!
*Alege ce mănânci! este o campanie de informare a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică susținută în cadrul activităților de promovare a sănătății a Proiectului moldo-elvețian „Viața Sănătoasă: Reducerea poverii bolilor netransmisibile”, finanțat de Biroul de cooperare al Elveției și realizat de Institutul Elveției Tropical și de Sănătate Publică. Elveția este unul dintre cei mai mari donatori bilaterali de granturi în sectorul de sănătate al Republicii Moldova.
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208