Sfaturi sănătoase. Fasolea verde

Fasolea verde este benefică prin creşterea imunităţii, eliminarea radicalilor liberi din organism şi combaterea bolilor de inimă, digestive, a diabetului şi cancerului de colon. Nutrimentele esenţiale din fasolea verde ajută ochilor şi oaselor, reglementează procesele digestive, reduc riscul de malformaţii congenitale la făt în cazul femeilor gravide. Fasolea verde este săracă în calorii şi grăsimi, nu conţine colesterol, are o cantitate impunătoare de fibre, care poate acoperi cerinţele zilnice de proteine, şi este o sursă de vitamine A, C, K şi acid folic, calciu, siliciu, fier, mangan, potasiu şi cupru.

Beneficiile fasolei verzi pentru sănătatea noastră:

  • stimularea sistemului imunitar – conţine diferiţi antioxidanţi ce elimină radicalii liberi periculoşi înainte ca aceştia să provoace boli sau leziuni tisulare, este o sursă bună de flavonoide şi carotenoide, care conţin antioxidanţii quercetinul şi kamferolul sau beta-carotenul şi luteina (reduc riscurile de accidente vasculare cerebrale (AVC));
  •  îmbunătăţirea vederii – carotenoidele din boabele de fasole verde previn degenerescenţa maculară a ochiului, un proces de scădere a vederii şi debilizare a funcţiei oculare, iar luteina şi zeaxantina au un rol-cheie în prevenirea stresului cauzat mecanismelor interne ale ochiului. În astfel de cazuri fasolea verde devine un echilibru pentru prevenirea deteriorării vederii;
  • scăderea glicemiei – păstăile au proprietăţi hipoglicemice şi ajută la gestionarea şi reglementarea simptomelor diabetului zaharat;
  • previne bolile cardiovasculare – flavonoidele cu proprietăţi antiinflamatorii şi antitrombocite previn formarea cheagurilor de sânge în artere şi vene (bolile cardiovasculare, atacul de cord şi AVC, de obicei, sunt consecinţe ale activităţii trombocitelor), iar un aport optim de fasole verde şi de flafonoide ne poate ajuta la prevenirea complicaţiilor cardiovasculare;
  • combate problemele gastrointestinale – în păstăile verzi se conţine o cantitate considerabilă de fibre (în 110 grame, porţie normală de fasole verde, se conţin 15% din norma zilnică de fibre), care uşurează şi reglează anumite probleme digestive, precum constipaţia, ulcerele, bolile de reflux de acid sau hemoroizii. Astfel, fasolea verde se consideră ca fiind leguma cea mai bună pentru a menţine la nivel optim funcţia stomacului;
  • previne cancerul de colon şi colorectal – consumul de fasole verde poate fi benefic pentru prevenirea polipilor pre-canceroşi şi recidivării cancerului. O creştere a aportului alimentar de fasole verde poate reduce riscul de reapariţie a cancerului colorectal;
  • menţine sănătatea oaselor – calciul, care se conţine în fasolea verde în cantităţi optime, previne deteriorarea oaselor şi osteoporoza. Este bogată în vitamina K, B şi siliciu, necesare organismului pentru prevenirea osteoporozei şi mai ales pentru regenerarea oaselor;
  • importantă pentru sănătatea pre-natală – fasolea verde este o sursă esenţială de acid folic cu rol-cheie în diferite procese interne, inclusiv unul foarte important este că protejează fătul în uter. Nivelurile de acid folic din organismul unei femei gravide sunt vitale pentru dezvoltarea normală şi sănătoasă a fătului, mai ales în prevenirea defectelor de dezvoltare a tubului neural.

Important de reţinut! Fasolea verde, ca şi alte alimente, ar putea provoca reacţii alergice persoanelor sensibile. Se consideră că are foarte puţine riscuri pentru sănătate, însă pentru că poate împiedica absorbţia unor importante minerale nu se recomandă consumul în exces şi e mai bine să fie utilizată în stare crudă.

Ion Nistor,

medic igienist, Direcția Promovarea Sănătății ANSP