Rinita alergică sau febra fânului este o afecțiune inflamatorie a mucoasei nazale care este frecvent întâlnită și determinată de expunerea la anumiți alergeni (acarieni, polen, mucegai, praf, păr de animale de companie, ambrozie, etc.)
Afecțiunea apare atunci când sistemul imunitar devine sensibil și reacționează exagerat la expunerea la alergeni. Aceasta se poate manifesta prin simptome similare cu cele ale răcelii obișnuite: strănut, congestie nazală, rinoree, prurit și presiune în sinusuri.
Rinita alergică poate fi de mai multe tipuri:
– sezonieră (mai ales primăvara și toamna);
-perenă (pe tot parcursul anului);
– profesională – apare în urma expunerii constante la diverse substanțe prezente la locul de munca (detergenți, dizolvanți, praf);
Sezonul în care apare alergia depinde de substanța sau alergenul la care reacționează persoana. În funcție de durată rinita alergică poate fi acută sau cronică.
De asemena, experții au clasificat rinita alergică și în funcție de cât de des o persoană o are și cât de severă este. Astfel, rinita alergică este împărțită după formă în:
• Rinita alergică intermitentă – dacă simptomele se manifestă mai puțin de 4 zile pe săptămână sau mai puțin de 4 săptămâni pe an;
• Rinita alergică persistentă – dacă simptomele apar pe parcursul a 4 sau mai multe zile pe săptămână și vreme de 4 sau mai multe săptămâni pe an;
Și după evoluție:
• Rinita alergică ușoară – dacă simptomele nu afectează somnul, activitățile de zi cu zi, cariera, nu sunt simptome chinuitoare.
• Rinita alergică moderată spre severă – dacă simptomele afectează somnul, dereglează activitățile de zi cu zi sau munca, sportul, procesul de studii, deranjează mult.
Simptome
• Simptomele caracteristice: rinoree, obstrucţie nazală, prurit nazal, strănut în accese;
• Simptomele de conjunctivită alergică: prurit ocular, hiperemie, eliminări apoase (caracteristic pentru pacienţii cu RA cauzată de polen);
• „Faţă alergică” la pacient: cearcăne sub ochi, dereglări de dezvoltare a scheletului facial (dereglări de ocluzie, boltă palatină arcată, abraziune a molarilor);
• „Salut alergic” (pliu pe partea dorsală a nasului).
Simptomele severe pot include:
• transpirații;
• dureri de cap;
• tulburări ale mirosului și gustului;
• dureri faciale cauzate de sinusurile blocate;
• prurit ce se răspândește de la gât la nas și urechi;
• unele persoane pot prezenta oboseală, iritabilitate și insomnie.
Diagnostic
– Consult alergologic cu anamneza alergologică;
– Consult ORL cu examenul clinic ORL (rinoscopie anterioara, endoscopie nazala);
– Consult pneumologic (în cazul când rinita alergică se asociază cu astmul bronșic);
– Investigații de laborator.
Factorii de risc
– Predispoziţia ereditară faţă de atopie;
– Prezenţa altor maladii alergice (dermatita atopică, astmul bronșic, etc.);
– Factorii ecologici ai mediului în care se află persoana/alergenii cauzali (blana animalelor, penele păsărilor, polenul, mucegaiul, detergenții, poluantele, praful de casă, alergenii epidermali);
– Fumatul activ și pasiv;
– Maladiile respiratorii frecvente cu afectarea rinofaringelui, prezenţa adenoizilor, căile nazale înguste, deviaţia septului nazal;
– Deficienţe în îngrijire a mucoasei nazale (folosirea în exces a decongestionantelor nazale).
Profilaxie
Măsuri generale
– Evitarea expunerii la alergeni prin limitarea contactului cu mediul exterior;
– Instalarea ventilatoarelor de geam;
– Combaterea tabagismului activ/pasiv ca un factor de sensibilizare;
– Alimentaţia raţională. În caz de prezenţă a reacţiilor alergice, din alimentaţie se exclud alergenii cauzali;
– Se recomandă utilizarea măștilor de protecție, pălăriilor și a ochelarilor de soare;
– Clătirea regulată a ochilor cu apă rece pentru a-i liniști și a îndepărta polenul.
– Dușul și schimbarea hainelor la întoarcerea acasă;
– Curățarea umedă zilnică a suprafețelor;
– Spălarea animalelor de companie atunci când le primiți în casă;
– Păstrarea locuinței uscate pentru a preîntâmpina dezvoltarea ciupercilor și a mucegaiului. Evitarea creșterii florilor de cameră.
– Curățarea frecventă a filtrelor aspiratorului, climatizoarelor din casă și din mașină.
Tratament
O serie de tratamente fără prescripție medicală pot ajuta la gestionarea rinitei alergice (spray-uri nazale hipertonice pentru irigare și igienizare). Uneori mai efectivă poate fi o combinație dintre două sau trei preparate. Un medic specialist vă poate sfătui cu privire la opțiunile mai bune.
De asemenea, este necesar să se efectueze probele la alergeni pentru a alege terapia antialergică optimală (antihistaminice). Fără acest punct, tratamentul nu va fi suficient de eficace, deoarece se va reduce doar la eliminarea simptomelor și nu la cauza care o provoacă.
Terapie medicamentoasă
Sprayuri și/sau tablete antihistaminice: opresc eliberarea histaminei. Acestea sunt eficiente în ameliorarea simptomelor de rinoree, prurit și strănut, dar nu vor debloca sinusurile edemate. Antihistaminicele din generațiile mai vechi vă pot provoca somnolență.
Picături oftalmice: reduc mâncărimea și umflarea ochilor. Acestea sunt utilizate în mod obișnuit împreună cu alte medicamente. Picăturile pentru ochi conțin adesea cromolină sau corticosteroizi.
Corticosteroizii nazali (fluticazonă propionat, fluticazonă furoat, mometazonă și beclometazonă): aceste spray-uri tratează topic inflamația cauzată de rinita alergică. Totodată, acestea sunt produse care oferă un tratament sigur și eficient pe termen lung. Pentru a obține o remisie de durată e necesară aplicarea sistematică a produsului, nu mai puțin de 1-2 săptămâni.
Desensibilizarea alergologică. Se aplică atunci când tratamentele enumerate mai sus nu sunt eficiente. Aceasta constă în injectarea unor doze progresive de alergen (polen, acarieni).
Pentru administrarea tratamentului medicamentos este necesară consultația medicului specialist!
Concluzie:
Cel mai bun mod prin care pot fi controlate simptomele este evitarea expunerii la alergeni. În caz de alergii severe, persoanelor cu RA le este contraindicat să facă singuri curățenie în locuință sau în gradină.
Cel mai corect este respectarea sfaturilor medicului specialist și evitarea pe cât de mult posibil a mediului poluat și a alergenilor care pot agrava simptomele.
Aveți grijă de sănătatea Dvs.!
- Medic igienist, specialistă în promovarea sănătății, Agenția Națională pentru Sănătate Publică
- site: www.prosanatate.md
- e-mail: lilia.plamadeala@ansp.gov.md
- tel: 022574573, 060167771