Canicula: sfaturi practice pentru angajatori

În Republica Moldova, la fel ca și în alte regiuni ale Globului, periodicitatea și intensitatea valurilor de căldură în ultimele decenii este mai accentuatăa devenit mai accentuată. Maximele termice ajung chiar și peste 300 C și se mențin în jur de 10-14 zile.

În acest context este important să menționăm că starea caniculară generează un șir de efecte adverse asupra sănătății persoanelor expuse, precum: șocul termic, leziuni locale ale pielii, amețeli, deshidratarea organismului și arsuri solare.

Astfel, în vederea prevenirii riscurilor menționate, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică vin cu un șir de recomandări către angajatori, care sunt obligați, conform legislației naționale, să asigure condiții optime de muncă pentru menținerea sănătății angajaților prin impunerea unor măsuri cum ar fi:

  • organizarea rațională a regimului zilei de muncă și succesivitatea perioadelor de muncă și odihnă;
  • asigurarea locurilor de muncă cu sistem de aer condiționat;
  • dotarea cu echipamente de  protecție individuală corespunzător muncii realizate (căști și/sau diverse acopereminte pentru protecția capului, îmbrăcăminte pentru protecția corpului, ochelari, încălțăminte din piele naturală pentru o ușoară respirație a piciorului);
  • un rol semnificativ pe perioada de caniculă îi  revine și organizării regimului potabil, de la 2-4 litri de H2O plată/carbogazoasă cu concentrația de 0,2-0,5%  NaCl  pentru fiecare persoană pe durata unui schimb;
  • amenajarea spațiilor umbrite sau încăperi confortabile destinate pentru servirea meselor și pentru odihnă;
  •  asigurarea cu dușuri;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;
  • consumul de fructe și legume (roșii, castraveți), cele din urmă conțin o cantitate sporită de apă;
  • evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, coca-cola) sau zahăr, fiind diuretice și duc la deshidratarea organismului;
  • prezența la locul de muncă a unei truse medicale.

         Totodată, menționăm că fiecare angajator este responsabil de organizarea examenului medical al angajaților la timp pentru a depista persoanele cu contraindicații de a munci la temperaturi înalte și a întreprinde măsurile necesare de prevenție.

Aveți grijă de sănătate Dvs.!

Svetlana Gherciu-Tutuescu,

medic specialist, Secția Sănătatea ocupațională, siguranța chimică și toxicologică,

Agenția Națională pentru Sănătate Publică