Irina are 46 de ani și a reușit să prevină cancerul de col uterin datorită testului Papanicolau. La unul din controalele de rutină, femeia a fost diagnosticată cu leziuni precanceroase, iar o intervenție chirurgicală a ajutat-o să evite o maladie oncologică pe viitor.
„Eram sigură că sunt sănătoasă”
„Nu aveam niciun simptom care să mă pună în gardă. Eram atât de sigură că analizele vor ieși bine încât am uitat să îi las medicului numărul meu de telefon. Când au venit rezultatele și s-a dovedit că am probleme, medicul a fost nevoit să mă căute prin intermediul rețelelor de socializare”, își amintește Irina.
Ea spune că medicii au fost nevoiți să acționeze rapid ca să prevină răspândirea celulelor care îi puteau provoca boala oncologică. A avut o intervenție chirurgicală, a petrecut câteva zile la spital, iar la scurt timp după externare și-a putut relua modul de viață obișnuit. Pentru că a reușit să intervină la timp, Irina a fost scutită de numeroase complicații și de proceduri chinuitoare pe viitor, iar acum are o stare bună de sănătate.
La îndemnul Irinei, toate prietenele ei au făcut testul Pap
Experiența prin care a trecut a făcut-o să acorde și mai multă atenție stării sale de sănătate, dar și să le ajute pe femeile din anturajul său să înțeleagă cât de important este testul Pap. „Eu le îndemn pe toate femeile să se adreseze la medicul de familie cât mai des. Când mama este sănătoasă întreaga familie este fericită. Nu trebuie să ne fie frică. Cu cât mai târziu afli diagnosticul, cu atât scad șansele de tratament complet”, spune Irina.
Ea crede că testarea gratuită a femeilor și campaniile de informare sunt soluțiile cele mai bune pentru prevenirea cancerului cervical: „Sunt foarte bune inițiativele de a merge prin sate și orașe și de a face controale. Cred că ar fi bine, de asemenea, să existe posibilitatea ca acest control să fie efectuat și în zilele de sâmbătă, când femeile nu sunt prinse la serviciu”.
Puține femei din Moldova știu cum să prevină cancerul de col uterin
La fel ca și Irina, sute de femei ar putea preveni cancerul de col uterin, dacă s-ar adresa la timp la medicul de familie pentru efectuarea testului citologic.
Cu regret, Studiul național despre cunoștințele, atitudinile și practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin, realizat în toamna anului 2018, arată că mai mult de jumătate dintre femeile cu vârsta de 25-61 de ani din Republica Moldova, care ar trebui să facă acest test o dată la 3 ani, nu l-au făcut niciodată.
Potrivit Studiului, doar o pătrime din femeile de vârstă eligibilă din R. Moldova cunosc despre posibilitatea realizării testului citologic, iar dintre acestea mai puțin de jumătate știu că testul poate fi realizat gratuit.
Și mai puține sunt femeile care știu că testul se face o dată la trei ani, astfel că multe dintre ele îl fac fie mai des (o dată pe an), fie mai rar (o dată la 4-5 ani), decât este recomandat de specialiști.
Cancerul de col uterin va fi prevenit
Situația se va schimba în următorii ani, datorită unui amplu program de prevenire a cancerului de col uterin, desfășurat în perioada anilor 2017-2020, de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României (RoAid), în parteneriat cu Asociația internațională pentru prevenirea cancerului de col uterin și alți parteneri.
Rezultatele Studiului național despre cunoștințele, atitudinile și practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin vor fi utilizate pentru elaborarea unei strategii de comunicare pentru schimbare de comportament a femeilor din grupul țintă, precum și pentru luarea deciziilor informate și bazate pe dovezi în acest domeniu.
În rezultat, se așteaptă că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu acest tip de cancer se va reduce cu 20 % până în 2025, iar mortalitatea cauzată de maladie se va reduce cu 5 % în următorii șapte ani.
Sursa: UNFPA Moldova
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208