Miturile despre contracepție și planificarea familială dezbătute zilnic pe platforma Gyneco.md, cu susținerea UNFPA

Aproape 13,000 de persoane, majoritatea femei, sunt informate zilnic despre sănătatea sexual-reproductivă, inclusiv planificarea familială și prevenirea cancerului de col uterin, pe platforma Gyneco.md. Lansată în luna aprilie a acestui an pe Instagram, platforma a reușit în scurt timp să devină o sursă credibilă de informație pentru femei, oferind consiliere online, gratuită, în domeniul obstetricii și ginecologiei.

Platforma gyneco.md a fost creată cu scopul de a permite femeilor să obțină o informație accesibilă la orice temă din domeniul obstetricii și ginecologiei”, spune Iraida Snigur, medic obstetrician-ginecolog, una din co-fondatoarele platformei. Împreună cu Natalia Lupușor, manageră de produs, cele două prietene au gândit acest proiect pentru a răspunde necesităților de educație a femeilor și bărbaților în materie de sănătate reproductivă, într-un limbaj accesibil și la un click distanță.

Începând cu luna septembrie, UNFPA, Agenția ONU pentru drepturile și sănătatea reproductivă, colaborează cu platforma Gyneco.md în vederea combaterii miturilor despre mijloacele de contracepție, prevenirii cancerului de col uterin și informării bărbaților despre importanța implicării în mod egal în planificarea familială.

Potrivit UNFPA, în ultimii ani, în Republica Moldova au fost înregistrate progrese importante la capitolul drepturilor și sănătății sexuale și reproductive. 12 categorii de persoane de vârstăreproductivă din grupurile vulnerabile pot beneficia gratuit de contraceptive la medicul de familie.

Au fost elaborate și Protocoalele Clinice Standardizate privind Planificarea Familială/ Metodele de Contracepție pentru medicii de familie și medicii ginecologi, care explică particularitățile de utilizare și eficiența fiecărei metode de contracepție.

În pofida acestor realizări, rata utilizării contraceptivelor rămâne relativ joasă. Doar o treime din femeile de vârstă reproductivă utilizează contraceptive moderne pentru planificarea familială*.

„Cu regret, mai există unele mituri și percepții eronate în societate privind utilizarea metodelor de contracepție, spune Natalia Plugaru, Reprezentantă adjunctă UNFPA Moldova. În rezultat, ne confruntăm cu un număr mare de sarcini neplanificate, avorturi și infecții cu transmitere sexuală.  Sunt necesare eforturi adiționale de informare a publicului larg despre importanța planificării familiale și serviciile existente, iar platformele noi, cum ar fi Gyneco.md, cu care colaborăm, reprezintă o opțiune inovativă de a aduce această informație către un grup vast de femei și bărbați.”

Platforma Gyneco.md elaborează zilnic articole de interes în acest domeniu și organizează întâlniri online cu publicul. În cadrul parteneriatului cu UNFPA, în perioada septembrie-decembrie 2020, vor fi publicate săptămânal articole bine documentate, cu informație veridică, bazată pe dovezi, despre metodele de contracepție/ planificarea familială și prevenirea cancerului de col uterin și vor fi organizate evenimente sub formă de webinare și LIVE-ri.

Urmăriți platforma Gyneco.md pe Instagram, Facebook și pe site.

*Sursa: Estimările Centrului de Cercetări Demografice, în baza rezultatelor Studiului MICS 2012.