Anual pe data de 09.09, la ora 9:09 marcăm Ziua Internațională de conștientizare a Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale (STAF) cu scopul de a informa femeile cu privire la pericolele consumului de alcool în timpul sarcinii și pentru a le încuraja să renunțe.
Cifra 9 este un simbol și un memento al importanței unei sarcini fără alcool, cu un mesaj clar – „Zero alcool în perioada sarcinii”.
Pentru prima dată pericolele STAF au fost promovate public pe data de 9 septembrie 1999, alături de dovezile științifice care demonstrează: consumul de alcool în timpul sarcinii este asociat cu un risc substanțial pentru făt, care se poate perpetua apoi pe toată durata vieții.
Consumul de alcool în timpul sarcinii generează o serie de malformaţii congenitale şi tulburări de dezvoltare fetală. În acest moment nu este cunoscută o cantitate sigură de alcool care poate fi consumată în timpul sarcinii, iată de ce este important să promovăm ZERO consum de alcool în această perioadă.
Alcoolul din sângele mamei ajunge la copil în urma traversării cordonului ombilical. Consumul alcoolului în timpul sarcinii poate provoca avort spontan, nașterea unui făt mort, dar și o serie de dizabilități fizice, comportamentale și intelectuale, cunoscute drept spectrul de tulburări alcoolice fetale (STAF) care include:
- Sindromul alcoolului fetal (SAF);
- Sindromul de alcool fetal parțial (pSAF);
- Defecte congenitale legate de alcool (DCLA);
- Tulburarea neurodezvoltării legată de alcool (TNLA);
- Tulburare neurocomportamentală asociată cu expunerea prenatală la alcool (TN-EPA).
Afecţiunile din spectrul alcoolismului fetal (STAF) afectează 1% din populaţia generală, la nivel global.
La nivel mondial între 20 și 80% din gravide consumă alcool. Până la 70% din gravidele care consumă alcool obișnuiesc să bea mai mult de 1-2 doze de alcool pe săptămână, chiar și pe perioada primului trimestru de sarcină, iar între 3 și 5% din acestea consumă mai mult de 4 doze de alcool la o singură ocazie.
Aproape 16% din femeile din Europa au consumat alcool în timpul sarcinii, cu variații mari între țări.
Republica Moldova înregistrează unul dintre cele mai ridicate niveluri de consum de alcool (ODD 3.5.2) din lume, iar unul din patru decese (26,1%) sunt provocate de consumul de alcool . În 2018 consumul de alcool, conform datelor OMS a fost de 13 litri per capita de alcool pur pe an (locul 8 la nivel global), inclusiv în rândul bărbaților – de 18,3 litri, iar la femei de 5,3 litri de alcool.
Tulburările Alcoolice Fetale sunt 100% prevenibile, iar cea mai bună metodă este evitarea completă a consumului de alcool în timpul sarcinii sau în perioada în care femeia își dorește să conceapă un copil și nu știe cu siguranță dacă este sau nu însărcinată.
Astfel, este important să reținem:
- Nu există o cantitate de alcool care poate fi consumată fără riscuri în timpul sarcinii;
- În timpul sarcinii nu există niciun tip de alcool fără riscuri asociate;
- Nu există un interval de timp în sarcină când consumul de alcool este lipsit de riscuri.
Niciodată nu este prea devreme sau prea târziu să renunți la alcool. Fă-o acum.
Șefa secției Sănătatea nutrițională și a copiilor, trainer, nutriționistă, doctorandă în anul III la Agenția Națională pentru Sănătate Publică
site: www.prosanatate.md
e-mail: maria-victoria.racu@ansp.gov.md
tel: 022574586, 079391280