Alcoolul și conducerea autovehiculelor- o combinație periculoasă

Alcoolul reprezintă una dintre cele mai importante probleme social-economice și de sănătate publică la nivel global, regional și național. Consumul nociv de alcool se numără printre primii cinci factori de risc responsabili pentru dezvoltarea bolilor netransmisibile, dizabilitate și mortalitate prematură. Efectele consumului de alcool implică mai multe riscuri asupra sănătăţii cu consecințe grave medicale și sociale, printre care se numără și producerea accidentelor rutiere soldate cu traumatisme și decese.

Statistica demonstrează că anual, la nivel global, în urma accidentelor rutiere decedează peste 1,3 milioane de persoane, iar milioane de oameni sunt traumatizați și rămân cu sechele pe viață. Peste 22700 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile Uniunii Europene în anul 2019, adică echivalentul populaţiei unui oraş de dimensiuni medii. Totodată, nu mai puţin de 1 200 000 de persoane au fost rănite.

Republica Moldova, de asemenea, se confruntă cu problema legată de siguranţa rutieră. Potrivit datelor Sistemului Informațional automatizat „Registrul accidentelor rutiere” al Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul anilor 2015-2020 au fost înregistrate în total 62 022 accidente rutiere, dintre care circa 24% sau 14 881 accidente (ușoare-grave) cu impact asupra sănătății populației (soldate cu 1709 decedați și 17470 traumatizați).

Se estimează că din numărul total de persoane decedate în urma accidentelor rutiere, 25-30% reprezintă conducătorii auto, 25% pasagerii vehiculelor, 40-45% pietonii şi 3-5% cicliştii.

Orice cantitate de alcool, oricât de mică ar fi, poate afecta abilitatea de a conduce, deoarece cauzează:

• probleme de vedere (alcoolul reduce activitatea vizuală până la 32%);

• timp de reacţie redus (încetineşte timpul de reacţie cu 15-25%);

• concentraţie şi vigilenţă redusă;

• mai multă relaxare şi moleşeală, ce mărește probabilitatea ca şoferul să adoarmă la volan;

• dificultatea înţelegerii informaţiei senzoriale;

• dificultatea de a îndeplini mai multe sarcini în același timp (cum ar fi mersul pe banda de circulaţie în direcţia corectă, în acelaşi timp concentrându-se la trafic);

• imposibilitatea de a urma regulile de circulaţie;

• scăderea capacității de gândire limpede și subestimarea pericolelor.

Totodată, trebuie menționat că și mahmureala de a doua zi poate afecta abilitățile de conducere ale autovehiculului şi ar putea cauza nerespectarea regulilor de circulație rutieră cu producerea de accidente. Cu cât e mai mare consumul de alcool, cu atât rata accidentelor rutiere este mai înaltă. 

Există conducători auto care au idei false despre efectele alcoolului asupra organismului. Iată de ce în continuare vă prezentăm cele mai frecvente mituri despre consumul de alcool și conducerea vehiculelor:

Mitul 1. Mirosirea soluţiei de amoniac, consumul de cafea sau ceai concentrat, duşul rece ori somnul de scurtă durată, contribuie la eliminarea rapidă a alcoolului şi revenirea la normal a organismului.

Adevăr: Influenţa alcoolului asupra organismului rămâne aceiași, deci, procedeele menţionate mai sus nu contribuie la revenirea organismului. Doar la modul subiectiv persoana are senzaţii de revenire „la normal”. Astfel, revenirea are loc doar după eliminarea deplină a alcoolului din organism, însă pentru aceasta este necesar un timp mai îndelungat.

Mitul 2. Pentru a grăbi procesul de dezalcoolizare se poate recurge la consumul unor medicamente, de exemplu pastile „antipoliţai”.

Adevăr: Tabletele „antipoliţai” au un efect deodorant, de scurtă durată, 5-10 min, care poate fi uşor eliminat prin procedura de clătire a cavităţii bucale, respectiv nu sunt eficiente.

Mitul 3. Starea de ebrietate poate apărea în urma consumului de chefir.

Adevăr: Experți susțin că pentru ca în organism să ajungă 50 g de alcool, persoana trebuie să bea câteva sute de litri de chefir, ceea ce este practic imposibil.

Sfaturi pentru petrecăreţi

1. Dacă ieși cu prietenii, desemnați o persoană care va fi șoferul și nu va consuma alcool;

2. Nu îți lăsa prietenii să conducă sub influența alcoolului;

3. Dacă ai băut, ia un taxi sau roagă pe cineva să te ducă acasă;

4. Nu te urca la volan după ce ai băut, deoarece orice cantitate de alcool îți poate afecta capacitatea de a conduce.

Fii responsabil – viața contează!

Spune NU alcoolului la volan!