Programul național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova, pentru anii 2023-2027, a fost aprobat de Executiv, la propunerea Ministerului Sănătății. Documentul prevede aplicarea unui mecanism de coordonare intersectorială și consolidarea capacităților sistemului de sănătate publică în vederea reducerii poverii bolilor netransmisibile (BNT). Din acestea fac parte maladiile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral (AVC), cancerul, diabetul, afecțiunile respiratorii cronice și tulburările de sănătate mintală.
Programul se bazează pe o abordare integrată a factorilor de risc determinanți pentru BNT, concentrându-se pe acțiuni multisectoriale. Acestea sunt axate pe promovarea modului de viață sănătos, controlul consumului de tutun și alcool, reducerea poluării aerului, îmbunătățirea supravegherii și managementului BNT în cadrul serviciilor de sănătate.
Astfel, Planul de acțiuni pentru implementarea Programului național include măsuri concrete, precum realizarea acțiunilor de sensibilizare și comunicare, elaborarea de ghiduri şi recomandări pentru autorităţile publice locale, pentru specialiștii din diverse domenii și pentru organizațiile non-guvernamentale. De asemenea, se propune dezvoltarea continuă a portalului web în domeniul promovării sănătății și reducerii riscurilor BNT – www.prosanatate.md. Bugetul estimativ al programului pentru cinci ani este de peste 58 de milioane de lei.
Din toate bolile netransmisibile, incidența cea mai sporită o are AVC, ocupând locul doi în structura mortalității populației. Circa 80% din AVC pot fi prevenite prin creșterea nivelului de conștientizare și controlul factorilor de risc – a hipertensiunii, tutunului, obezității, diabetului, nivelului ridicat de colesterol.
SURSA: www. ms.gov.md
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208