Anual, din 2013 încoace, potrivit Inițiativei Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului, în Republica Moldova este marcată Ziua Naţională de renunțare la fumat (ZNRF). Scopul evenimentului este sporirea gradului de conștientizare a populației privind efectele nocive ale consumului de tutun, dar și descurajarea utilizării acestuia sub orice formă.
În acest an genericul evenimentului este „Angajează-te să renunți” și reprezintă o continuare a campaniei globale lansate pe 31 mai 2021 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu prilejul Zilei Mondiale Fără Tutun.
Prin acest eveniment, la nivel global, OMS își dorește să susțină peste 100 milioane de oameni care încearcă să renunțe la tutun în toată lumea. Totodată, campania și politicile anti-tutun lansate la nivel global au drept scop protejarea a peste 1 milion de nefumători, inclusiv peste 650 000 de copii și adolescenți care mor anual din cauza expunerii la fumul de tutun.
Rețineți! Toate produsele din tutun (țigarete, tutun de rulat, tutun pentru narghilea, tutunul care nu arde, cu încălzire electrică – HEETS), cât și produsele conexe (țigarete electronice și produse din plante pentru fumat) sunt un pericol și afectează grav sănătatea.
Consumatorii de tutun și produse conexe au un risc mai mare pentru un șir de boli, printre care se numără bolile cardiovasculare și pulmonare, cerebrovasculare. Totodată, acesta determină naşteri premature şi greutate mică a copilului la naştere, iar la nou-născuţi creşte riscul apariţiei sindromului morţii subite a sugarului.
La nivel global aproximativ 1,3 miliarde de persoane consumă tutun. Dintre aceștia, 80% locuiesc în țările cu venituri mici și mijlocii. Totodată, doar 30% au acces la instrumentele care i-ar ajuta să renunțe la acest viciu.
Consumul de tutun ia anual viața a peste 8 milioane de oameni. Totodată, din numărul total de decese provocate de cancer anual, în 25% de cazuri este implicat consumul de tutun. Din toate tipurile de cancer tutunul influențează cel mai mult decesele prin cancer pulmonar – fiind implicat în 90% din acestea.
La nivel de Republică se estimează că un sfert (25,3%) din populație fumează activ, inclusiv 43,5% bărbați și 5,6% femei. Anual, în țara noastră în jur de 5600 de persoane decedează din cauza consumului de tutun.
Alarmant este că produsele noi din tutun (tutun încălzit, țigări electronice, narghilea) sunt consumate tot mai frecvent de către adolescenți.
Rețineți! Copiii și adolescenții care fumează țigări electronice își dublează șansele de a fuma țigarete mai târziu în viață. Nicotina din țigările electronice este un aditiv care creează rapid dependență și poate afecta grav creierul și dezvoltarea copiilor. De asemenea, țigările electronice cresc riscul bolilor de inimă și a afecțiunilor pulmonare.
Fumatul este un viciu ucigaș pe timp de pandemie. Observațiile efectuate în diferite țări afectate de COVID-19 denotă că fumătorii sunt de 6 ori mai predispuși la complicațiile infectării cu noul coronavirus și la decesul provocat de acesta.
Angajează-te să renunți!
Iată 3 pași care îți pot fi de folos în acest proces:
– Alcătuiește-ți un plan de acțiuni – analizează care sunt situațiile care îți „cer” să fumezi. Dacă vei ști când o faci, îți va fi mult mai ușor să eviți momentele dificile.
– Consultă un specialist – acesta te va ajuta să determini cauzele care te determină să fumezi, să treci mai ușor peste sevraj și îți va oferi suportul necesar în perioada de după ce renunți.
– Renunță dintr-o dată – sevrajul nicotinic apare indiferent dacă renunți la țigări treptat sau dintr-odată. În primul caz, însă, vei ține la ultimele „țigări dragi”, de care îți va fi foarte greu să te desparți. Majoritatea celor care au reușit să renunțe au făcu-o brusc.
Persoanele care doresc să renunțe la fumat se pot adresa la LINIA VERDE a Dispensarului Republican de Narcologie, apelând la tel: 0 800 10001 pentru a obține acces la serviciile de consiliere și la Programele de renunțare la fumat.
Reține! Informația dată este plasată pe fiecare ambalaj al produselor din tutun, produselor conexe, a dispozitivelor şi a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire ale acestora.
Șefa secției Sănătatea nutrițională și a copiilor, trainer, nutriționistă, doctorandă în anul III la Agenția Națională pentru Sănătate Publică
site: www.prosanatate.md
e-mail: maria-victoria.racu@ansp.gov.md
tel: 022574586, 079391280