Mersul pe bicicletă – activitate fizică care îți întărește sănătatea și stimulează activitatea creierului

Mersul pe bicicletă este un antrenament care ajută la formarea unui stil de viață sănătos, atât fizic, cât și mental. Bicicleta este un mijloc de transport ușor și rapid care este îndrăgit pe larg în toată lumea. Pentru anumite orașe care au îmbrățișat modernizarea, ciclismul a impus o adevărată revoluție în modul în care se efectueaza transportul contemporan. Așadar, fie că acest mijloc de transport este folosit de către amatori sau la un nivel profesionist, are un impact deosebit asupra stării de sănătate.

Care sunt beneficiile mersului pe bicicletă?

Susține sănătatea inimii. Ciclismul regulat stimulează și îmbunătățește sănătatea inimii, reducând astfel riscul bolilor cardiovasculare.Mersul pe bicicletă întărește mușchii inimii, scade pulsul și reduce nivelul de grăsime din sânge. Un studiu danez efectuat pe o perioadă de 14 ani pe un eșantion de 30.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 93 de ani a constatat că ciclismul obișnuit îi protejează pe oameni de bolile cardiovasculare.

Îmbunătățește funcția pulmonară. În timpul pedalatului, plămânii lucrează mult mai activ decât de obicei, iar în timpul ciclismului lung, cel puțin o oră în zi, plămânii lucrează cu putere maximă. Datorită ventilației forțate, plămânii sunt eliberați mai rapid de substanțele toxice, care sunt din abundență în aproape orice oraș modern. În același timp se recomandă de ales un traseu cât mai aproape de natură și departe de drumurile aglomerate.

Stimulează sănătatea mintală și funcționarea creierului. Mersul pe bicicletă mărește fluxul de sânge și oxigen spre creier, ceea ce activează și regenerează efectul receptorilor, creează celule noi ale creierului în hipotolamus – o zonă care este responsabilă pentru memorie.

Ciclismul poate atenua sentimentele de stres, depresie sau anxietate. Acest este cel mai simplu și mai rapid mod de a obține o doză de hormoni de fericire precum și o modalitate foarte bună de a scăpa de gândurile neplăcute. Mișcările monotone, respirația sănătoasă, toate acestea în mod automat aduc în ordine gîndurile și sentimentele. Concentrarea asupra drumului sau a cadenței, de asemenea, ajută la diminuarea nivelului de stres. Cercetările susțin că mersul cu bicicleta îmbunătățiște funcția cognitivă și bunăstarea persoanelor în vârstă.

Știai că? Mulți artiști folosesc bicicleta pentru a schimba și a stimula gîndirea creativă.

Are un efect pozitiv asupra mușchilor. Este nevoie de doar 2-4 ore pe săptămână pentru a obține o îmbunătățire generală a sănătății. Ciclismul implică mai puțin efort din partea mușchilor și provoacă mai puține răni decât majoritatea formelor de exercițiu. În timpul pedalatului se folosesc toate grupele de mușchi mari, astfel încât crește rezistența și forța organismului.

Știai că? Mersul pe bicicletă poate fi folosit și ca o formă de recuperare post traumă sau boală.

Stimulează sistemul imun. Dr. David Nieman și colegii săi de la Universitatea de Stat Appalachian au studiat 1000 de persoane cu vârsta de până la 85 de ani. Ei au descoperit că mersul cu bicicleta a avut beneficii uriașe asupra sănătății sistemului respirator superior, reducând astfel cazurile de răceală sezonieră.

Profesorul Tim Noakes, de la Universitatea din Cape Town, a demonstrat că practicarea mersului pe bicicletă (exerciții ușoare) îmbunătățește sistemul imunitar prin creșterea producției de proteine ​​esențiale și trezirea celulelor albe leneșe din sânge.

Dovezile sugerează că imediat după exerciții fizice intense sistemul imunitar este scăzut, dar după o recuperare adecvată, cum ar fi mâncatul și somnul odihnitor, lucrurile iau o întorsătură pozitivă.

Ajută la pierderea în greutate. Pedalatul în ritm susținut duce la consumarea a aproximativ 300 de calorii pe oră.

Îmbunătățește circulația sanguină. Bicicleta, în ansamblu, face circulația sângelui mai rațională și mai eficientă. Frecvența cardiacă normală la o persoană sănătoasă este de 65-70 de ori pe minut. La persoanele care merg în mod regulat pe bicicletă, această frecvență scade de 8-10 ori / min , iar inima trece la un mod de funcționare mai rezonabil.                                                                                              

Datorită ciclismului circulația sângelui în organele pelviene se îmbunătățește, ceea ce este deosebit de important pentru prevenirea adenomului de prostată la bărbați.

Previne varicoza. Pentru persoanele care sunt predispuse genetic la varice, pedalatul este foarte benefic. În momentul efectuării mișcărilor de rotație cu picioarele, sângele începe să circule activ prin vasele sanguine, fără stagnare. În același timp, atunci când se merge cu bicicleta, nu există nicio sarcină de șoc, iar acest lucru este bun pentru articulații.

Îmbunătățește somnul. Datorită activității fizice regulate pe bicicletă, somnul  va fi mai sănătos, ceea ce înseamnă că dacă se practică acestă activitate, persoanele se trezesc odihnite dimineața. Ciclismul regulat elimină din organism hormonul stresului, cortizolul, care este cauza insomniilor la persoanele care practică sportul. Astfel, mersul pe bicicletă ajută la prevenirea insomniei.

Măsuri de protecție în timpul mersului pe bicicletă

Indiferent de anotimp sau de partea zilei, pentru a ne proteja, trebuie să respectăm următoarele:

  • Folosirea echipamentului de protecție individual (cască, genunchiere, cotiere etc.);
  • Cunoașterea și respectarea regulamentului de circulației rutieră;
  • Dotarea bicicletei cu sistem eficace de frînare, ghidon, un dispozitiv fluorescent-reflectorizant roșu în spate, far alb sau galben în partea din față, dispozitiv fluorescent-reflectorizante (ochi depisica) pe spițele roților, claxon;
  • Purtarea dispozitivelor sau a hainelor reflectorizante în timpul pedalatului;
  • A nu se purta haine largi pentru a evita riscul agațării acestora în pedale;
  • Alegerea rutelor mai puțin aglomerate;
  • Verificarea periodică a bicicletei pentru posibile defecțiuni ale roților sau ale frânelor.

Știai?

  • mersul pe bicicletă timp de 3 ore pe zi sau 30 de kilometri pe săptămână reduce în jumatate riscul unui atac de cord;
  • unele studii au concluzionat că o jumătate de oră de mers pe bicicletă zilnic va duce la arderea a aproximativ 5 kilograme de grăsime într-un an;
  • există dovezi ce atestă respirarea unei cantități mai mici de noxe în timpul mersului pe bicicletă în comparație cu folosirea transportului în comun;
  • studii efectuate în Finlanda au demonstrat că persoanele care merg pe bicicletă mai mult de 30 de minute pe zi au un risc de a dezvolta diabet cu 40% mai redus decât restul;
  • mersul pe bicicletă îmbunătățește echilibrul, coordonarea și forța corpului  în general;
  • un studiu danez din anul 2000 a concluzionat că mersul pe bicicletă la lucru este legat de o reducere cu 40% a ratei mortalității.

Te îndemnăm să mergi regulat pe bicicletă pentru o mai bună forță musculară și activitate cerebrală!