Protocolul national – Tulburări mentale şi de comportament legate de consumul de alcool

Scopurile protocolului:
1. A spori măsurile profilactice în domeniul prevenirii dependenţei de alcool, la persoanele cu un risc sporit.

2. A spori depistarea persoanelor dependente în stadiile precoce ale alcoolismului (gradul I, prealcoolic). 3.

A spori proporţia pacienţilor care au beneficiat de asistenţa medicală spitalicească în tratamentul dependenţei de alcool.

4. A spori proporţia pacienţilor care au beneficiat de tratament antirecidivant în condiţii de ambulatoriu privind dependenţa de alcool.

5. A spori numărul de pacienţi în reabilitare psihosocială prin schimbarea atitudinii față de alcool, şi recuperarea relaţiilor interpersonale, familiale şi profesionale.

6. A spori eficacitatea tratamentului pacienţilor cu dependenţă alcoolică.

Autori
Ministerul Sănătății