Apa este cel de-al doilea element ca importanța biologică pentru om, după aer. Fără mâncare omul poate trăi 40 – 60 zile, iar fără apă, nu poate supraviețui decât câteva zile.
Insuficiența de apă în organism duce la deshidratare – care vine la pachet cu numeroase probleme de sănătate, începând cu oboseală, respirație urât mirositoare, deficiențe de concentrare, senzații de foame, în special a nevoii de a mânca ceva cu zahăr. Pielea uscată este un alt efect secundar al deshidratării. Deși pare un lucru simplu, deshidratarea produce în timp boli grave, de aceea este important să acordăm atenție aportului zilnic de apă.
De obicei, majoritatea dintre noi acordăm o mai mare atenție alimentelor pe care le consumăm, decât lichidelor, în deosebi a apei potabile. Deseori optăm pentru alte lichide care să ne satisfacă gusturile: ceai, cafea, sucuri care de cele mai multe ori conțin cantități mari de zahăr. Deseori realizăm, că pe parcursul zilei nici nu am avut timp să bem un pahar cu apă sau ne scuzăm cu „nu pot să beau apă”. Aceste obiceiuri nesănătoase aduc pagube sănătății și conduc la dezvoltarea diverselor stări de boală.
Dincolo de discuțiile despre omniprezenta recomandare de a consuma zilnic 2 litri de apă, faţă de care cercetătorii au păreri diferite, și un singur pahar de apă pe zi, corpul nostru are nevoie de o cantitate care să-i asigure o bună funcționalitate a tuturor sistemelor de organe.
Apa este un constituent esențial al materiei vii, având rol deosebit în desfășurarea tuturor proceselor vitale. Ea ajută la transportarea și absorbția substanțelor nutritive, fiind solvent pentru numeroase minerale: Na, Ca, K, Mg ş.a.; este esențiala pentru o digestie bună; menține funcția corectă a rinichilor. De asemenea, apa are rol de diluare și eliminare a toxinelor; ajuta la menținerea temperaturii corpului; controlează echilibrul acido-bazic al organismului.
Este foarte important de menționat, că este vital să consumăm apă Apa potabilă sigură, care are următoarele calități:
- este limpede, fără miros, cu temperatura potrivită (12-16°C) pentru a putea fi consumată cu plăcere;
- nu conține microbi (bacterii ai febrei tifoide, febrei paratifoide, dizenteriei, holerei, virusul hepatitei A, etc.);
- nu este nici dură, nici moale (o apa dură se recunoaște după: lipsa spumei la spălat; fierberea cărnii şi a legumelor este foarte lentă; depuneri pe suprafața interioară a vaselor de bucătărie, cazanelor, conductelor);
- nu conține multe substanțe anorganice atât în suspensie, cât şi dizolvate. Deși nu sunt nocive, acestea oferă condiții favorabile pentru înmulțirea microbilor;
- nu conține substanțe toxice (plumb, arsen, seleniu, bor) existente în natură sau în sistemul de aprovizionare cu apă, precum şi substanțe toxice infiltrate din reziduurile industriale.
De ce trebuie să ne hidratăm?
La un adult apa reprezintă 40-60% din greutatea corporală (unele organe – rinichii, ochii – conțin chiar mai mult; sângele de exemplu conține 90% apă din greutatea lui; mușchii conțin -50%; pielea – 20%; chiar și osul conține 13% apă).
Între cantitatea de țesut gras și gradul de hidratare există o relație invers proporțională, din acest motiv la femei, deoarece gradul de adipozitate este mai mare, procentul de apa este mai mic – 50% față de 55% la bărbați. De asemenea, proporția apei din organism este mai mare la copii și tineri. La nou născuții apa se conține în 75-80%, la copiii de 1 an circa 65%. Pe măsura înaintării în vârstă gradul de hidratare al corpului uman se reduce. În fiecare zi, corpul unei persoane pierde 1,5 -3 litri de apă.
Necesarul zilnic de apă și factorii care îl influențează.
Având în vedere pierderile zilnice de apă din corpul nostru este necesar să consumăm în medie 30 ml de apă per kilogram corp pentru femei și 40 ml pentru bărbați. Deci, necesarul nostru de apă variază în primul rând în funcție de greutatea noastră. De exemplu, un bărbat cu greutatea de 70 kg va avea nevoie să bea 2, 8 l de apa pe zi (70 kg x 40 ml = 2800 ml).
Aportul total de lichide se poate schimba în funcție de efortul fizic efectuat, climatul, starea generală de sănătate, perioada de graviditate sau alăptarea, etc. Necesarul acesta scade sau crește în funcție de acești parametri.
O metodă bună care ajută să ne dăm seama de cantitatea necesară de apă a organismului nostru este culoarea urinei: culoarea portocalie a urinei denotă o stare de deshidratare a organismului ce necesită o imediată remediere.
Exercițiile fizice și apa
Dacă o persoană face exerciții fizice sau se implică într-o activitate care determină transpirație, trebuie sa consume o cantitate mai mare de apă pentru a compensa pierderea de lichide. Un supliment de 400-600 ml este suficient pentru seriile scurte de exerciții, dar activitatea fizică intensă care durează mai mult de o oră (de exemplu, un maraton) necesită aportul unei cantități mai mari de apă.
Clima și apa. Pe vreme caldă sau umedă, o persoană va transpira și va avea nevoie de un aport suplimentar de lichide. Altitudinile mai mari de 2500 de metri, pot declanșa creșterea cantității de urină, dar și accelerarea respirației, iar aceste procese vor folosi mai multe rezerve de lichid.
Starea generală de sănătate și apa. Atunci când o persoană are febră, vărsături sau diaree, corpul său pierde lichidele suplimentare. În aceste cazuri, ar trebui să se bea cantități mari de apă. Consumul crescut de lichide este recomandat mai ales în cazul infecțiilor vezicii urinare și calculelor urinari. Pe de altă parte, când o persoană suferă de insuficiența cardiacă, unele tipuri de boli hepatice, renale sau ale glandelor suprarenale care pot afecta excreția de apă, trebuie să limiteze consumul de lichide.
Sarcina, alăptarea și apa. Femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să fie hidratate. Viitoarea mamă ar trebui să consume aproximativ 2,3 litri de lichide pe zi, iar femeia care alăptează aproximativ 3 litri de lichide pe zi.
IMPORTANT: băuturile alcoolice, inclusiv berea, băuturile îndulcite – nu potolesc setea, ci dimpotrivă, ne fac mai însetați și vom fi mult mai deshidratați, decât înainte de a consuma băuturile respective. Pentru hidratare se mai utilizează și diferite decocturi din plante, fructe și legume în stare proaspătă, sucurile naturale, etc.
RECOMANDĂRI: Apa este cea mai bună băutură pentru hidratare! Primul pahar de apă se bea dimineața, imediat după ce ne trezim. Apa spală la propriu sistemul digestiv și ajută organismul să elimine toxinele. Stomacul ne va fi astfel mai pregătit pentru prima masă din zi, va procesa mâncarea mai repede și mai eficient. În plus aduce o stare de sațietate, dacă vrem să reducem cantitatea porțiilor de hrană.
Șefa direcției promovarea sănătății în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică,
tel de serviciu: 022 574 683