10 deprinderi alimentare (și nu numai) pe care copilul tău merită să le învețe

Viața de adult este alcătuită, în mare parte, din deprinderile pe care le-am învățat în copilărie și din exemplul pe care l-am urmărit la părinții noștri. Iată de ce este deosebit de important ca și copiii noștri să învețe obiceiuri sănătoase de la o vârstă fragedă. Îți descriem în continuare 10 obiceiuri pe care copilul tău ar fi bine să le învețe în copilărie pentru a fi peste ani un adult sănătos.

#1 Mănâncă cât mai colorat

O farfurie colorată semnifică nu doar distracție, dar și beneficii nutriționale. Explică-i copilului tău care sunt beneficiile fiecărui aliment în parte și cât de important este ca meniul zilnic să fie colorat.

Aceasta nu semnifică neapărat că fiecare masă trebuie să fie multicoloră, dar că este important să incluzi culori precum roșu, albastru, verde, galben, oranj și violet în coșul de cumpărături în fiecare săptămână. Dacă în meniul săptămânal al copilului tău se regăsesc toate cele 7 culori ale curcubeului, atunci poți fi sigur că cel mic își ia toate vitaminele de care are nevoie.

#2 Nu omite micul dejun

Respectarea rutinei de dimineață pe parcursul copilăriei și a adolescenței va determina, cu o probabilitate foarte mare, că peste ani, un adult nu va trece în niciun caz peste una dintre cele mai importante mese ale zilei.

Astfel, îl poți învăța pe copilul tău că dejunul:

– Oferă energie și un start bun pentru o zi productivă la grădiniță/școală;

– Îl ajută să fie puternic;

– Ține bolile la distanță.

Școala de Sănătate Publică din Harvard confirmă că omiterea dejunului este asociată cu un risc de patru ori mai mare pentru obezitate. Totodată, consumul terciurilor bogate în fibre poate ține la distanță atât kilogramele în plus, cât și alte boli cronice.

#3 Alege activitățile fizice pe care le preferi

Nu fiecare copil iubește să facă sport. În unele cazuri poate chiar să omită lecțiile de educație fizică în școală. Însă, dacă îi oferi propriul exemplu și îi povestești cât de interesante, distractive și utile sunt lecțiile de sport și activitățile în aer liber, demonstrându-i propriul exemplu, s-ar putea să îl motivezi să facă sport.

#4 Nu cuceri în fiecare zi doar canapeaua

Ia-ți copiii și ieșiți în fiecare zi la plimbare. Specialiștii de la Mayo Clinic sugerează că copiii care vizionează zilnic televizorul pe parcursul a 1-2 ore cu o probabilitate foarte mare vor înfrunta:

– O performanță scăzută la școală;

– Probleme de ordin emoțional, social și de concentrare;

– Supraponderabilitate și obezitate;

– Dificultăți cu somnul: adormire dificilă și obținerea unui somn odihnitor;

– Mai puțin timp pentru joacă și comunicarea cu semenii.

#5 Citește în fiecare zi

Crearea abilităților de citire este esențială pentru școlirea și dezvoltarea ulterioară a copilului. Potrivit Cleveland Clinic, cititul contribuie la încrederea în sine a copilului, construirea relațiilor armonioase cu părinții și semenii, dar și succesul ulterior în viață.

Este recomandat ca cititul să devină o parte componentă a rutinei zilnice și de culcare a copilului tău. Specialiștii de la Cleveland Clinic sugerează să începi cititul cu copilul tău de la vârsta de 6 luni. Alege cărțile preferate ale copilului, pentru a-i demonstra că cititul este mai degrabă un răsfăț, decât o pedeapsă.

#6 Bea apă, nu sucuri sau băuturi carbogazoase

Pentru acest obicei, formulează mesajele cât mai simplu: apa este sănătoasă, sucurile și băuturile carbogazoase – nu.

Chiar dacă copilul nu înțelege motivele acestui îndemn, ajută-l să înțeleagă. Potrivit Asociației Americane a Inimii (American Heart Association, AHA), zahărul din băuturile dulci nu oferă nutrimente și poate determina acumularea kilogramelor în plus. De cealaltă parte, apa este o resursă vitală fără de care viața pe pământ este imposibilă.

#7 Ai grijă ce alegi la magazin

Învață-l pe copilul tău să fie atent nu doar la design-ul ambalajelor produselor alimentare, dar și la compoziția acestora. Arată-i unde se află lista de ingrediente, valoarea energetică și nutrițională a produsului, cât de importantă este și cum să o citească.

Pentru a nu-l face confuz, atrage-i atenția doar la câteva aspecte importante:

– Caloriile;

– Grăsimile saturate și grăsimile trans;

– Cantitatea de zahăr (în grame și transformată în lingurițe).

#8 Savurează cina în familie

Deși orarul fiecărui membru al familiei poate fi destul de încărcat, respectarea tradiției de a lua cina împreună este destul de importantă.

Potrivit Universității din Florida, luarea cinei împreună determină:

– Relații familiale mai puternice;

– Copii mai bine adaptați în societate;

– Fiecare mănâncă alimente mai nutritive;

– Probabilitatea că copiii să fie supraponderali sau obezi este mult mai mică;

– Probabilitatea că tinerii vor abuza de tutun, alcool și droguri este foarte mică.

#9 Petrece timp cu prietenii

Potrivit unui studiu publicat de către  Clinical Child and Family Psychology ReviewTrusted Source, prietenia este foarte importantă pentru o bună dezvoltare a copiilor de vârstă școlară.

Petrecerea timpul cu prietenii îi învață pe cei mici abilități sociale importante, precum comunicarea, cooperarea și soluționarea problemelor. Totodată, acest obicei poate favoriza și o mai bună reușită școlară.

#10 Gândește pozitiv

Copilul tău se poate descuraja rapid, în special atunci când ceva nu merge bine. În asemenea situații ajută-l să gândească pozitiv și explică-i că lucrurile nu mereu merg bine și este important să avem răbdare și să nu lăsăm lucrurile baltă.

Ajută-l pe cel mic să își dezvolte încrederea în sine cu ajutorul gândirii pozitive și instruindu-l că este capabil, iubitor și unic, indiferent de dificultățile pe care le înfruntă.

Curaj! Exemplul tău și explicațiile potrivite îl pot ajuta pe copilul tău să devină un adult sănătos și fericit.