Anxietatea este o emoție fundamentală pe care o întâlnim la oamenii din toate culturile. Termenul ne sună puțin străin, dar emoția ne este cunoscută tuturor – am trăit-o în numeroase situații de viață, încă de la vârstă fragedă. Înțelegem prin anxietate o stare accentuată de neliniște, în care așteptăm să se întâmple ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță.
În majoritatea situațiilor, anxietatea are un rol benefic, contribuind la activarea mecanismelor de alertă ale organismului și la pregătirea pentru acțiune. Persoana care resimte o stare de anxietate este capabilă să reacţioneze mai rapid în cazul unei eventuale situații neprevăzute.
Neliniștea sau îngrijorarea obișnuită, resimțită de orice subiect în fața unei situații noi sau dificile, are consecințe benefice în ceea ce privește desfășurarea activității (concentrare mai bună, mobilizarea forțelor).
Pe de altă parte, această trăire nu este acceptabilă atunci când devine practic permanentă și intervine în viața cotidiană. Anxietatea patologică este diferită de frica obișnuită, este anxietate fără temei. Neliniștea aceasta nu este doar o stare mentală, ci o senzație în întreg corpul și în loc să ne ajute la concentrarea asupra unei anumite idei sau activități, ea anulează toate celelalte gânduri și ne face să-i acordăm doar ei toată atenţia.
Anxietatea a fost definită de psihologul Pierre Janet ca o „teamă fără cauză”, apoi de psihiatrul J. Delay drept „o trăire penibilă a unui pericol iminent și nedefinit, ca o stare de așteptare încordată”.
Toate definițiile gravitează în jurul a trei condiții:
1. Sentimentul unui pericol care va veni;
2. Așteptarea acelui pericol;
3. Starea de alertă și neputință în fața pericolului.
Este important să facem diferență între anxietate și frică, elementul departajant fiind obiectualitatea pericolului. În frică pericolul este real, delimitat, nonconflictual, pe când în anxietate – nedefinit, imaginar, conflictual.
Cele trei aspecte ale anxietăţii patologice (psihică, fizică și comportamentală), nu se manifestă în mod egal şi concomitent la toate persoanele. Unii prezintă o stare de nelinişte şi teamă difuză, fără să fie conștienți de modificările de ritm cardiac sau respirator. Alţi subiecţi prezintă tulburări de anxietate, mai ales sub forma așa-zisului ,,atac de panică”, în timpul cărora manifestările neurovegetative multiple (palpitații, transpirații, senzație de nod în gât, tremor, parestezii, uscăciunea mucoaselor, dispnee, sufocare, disconfort toracic, greață, amețeli, depersonalizare, teama de moarte, frica de a pierde controlul, de a înnebuni etc.) se intensifică în câteva minute, generând chiar stări lipotimice şi senzaţia înspăimântătoare de moarte imediată.
Atacul de panică (cel mai frecvent întâlnită în grupa de vârsta cuprinsă între 25 si 44 de ani), debutează aparent din senin, având o durată de dezvoltare în decurs de 10 minute și stingere lentă. Impresionantă este teama de moarte, resimțită ca iminentă, motiv pentru care persoanele apelează la servicii cardiologice sau de urgență.
Dacă un atac de panică neașteptat nu are factori declanșatori externi evidenți, în schimb, atacurile de panică așteptate și anxietatea sunt determinate de cauze similare. Printre acești factori declanșatori comuni se numără:
- un loc de munca stresant;
- șofatul;
- situațiile sociale;
- fobiile;
- experiențe stresante;
- afecțiunile cronice, cum ar fi bolile de inimă, diabetul, sindromul colonului iritabil, astmul;
- durerile cronice;
- sevrajul provocat de sistarea consumului drogurilor sau a alcoolului;
- fumatul sau consumul excesiv de cofeină;
- unele medicamente și suplimente alimentare;
- afecțiunile tiroidei;
- istoric familial de atacuri de panică;
- stres intens, cum ar fi moartea sau îmbolnăvirea gravă a unei persoane dragi;
- un eveniment traumatic;
- schimbări dramatice apărute în viață, cum ar fi un divorț sau nașterea unui copil;
- abuzuri fizice sau sexuale în copilărie.
Persoanele care au trăit o stare de anxietate în locuri aglomerate, în lift sau când vorbeau în public, se confruntă cu ,,agorafobia”, caracterizată prin teama intensă de anumite situații (mulțime, spații publice, călătorii). Aceste situații sunt fie îndurate cu groază, fie persoanele îşi modifică comportamentul, evitând locurile sau situațiile în care aceasta s-a manifestat sau apelează la o persoană care ar putea să îi acompanieze.
Astfel, persoanele dezvoltă nu doar conduite de evitare, dacă sunt obligate să se confrunte cu situaţia anxiogenă, dar şi o anxietate anticipatorie (teama ca nu cumva), în situaţii similare, să se repete atacul de panică.
Aproximativ 25% din populație prezintă tulburări de anxietate și ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieții lor. Stările de anxietate sunt comune atât în practica psihiatrică, cât și în cea generală. Studiile clinice sugerează că rata prevalenței pentru tulburările de panică este de 0,5-3% (Weissman și Merikangas), iar pacienții cu tulburări de panică sunt printre cei mai frecvenți utilizatori de servicii de sănătate mintală în ambulator (Boyd). În general, femeile au rate de prevalenţă mai mari în toate tulburările de anxietate, comparativ cu bărbaţii.
Cu toate acestea, există și motive de optimism dacă e să ne referim la tratamentul stărilor de anxietate. Studiile arată că după un tratament corect, 70% dintre pacienții cu atac de panică își ameliorează simptomatologia.
Conform ghidurilor publicate de autoritățile naționale și internaționale din domeniul sănătății mintale, toate tulburările de anxietate descrise mai sus pot fi tratate eficient prin următoarele două forme de terapie, aplicate independent sau în combinație:
1.Tratamentul prin medicație – anxiolitice, antidepresive, beta-blocante.
Atenție! Decizia de a urma sau nu un tratament medicamentos pentru anxietate (sau de a modifica tratamentul medicamentos aflat în curs) trebuie luată doar în urma consultării unui medic psihiatru.
Tratamentul medicamentos reduce simptomele de anxietate prin modificarea activității unor neurotransmițători la nivelul sistemului nervos central sau periferic.
Neurotransmițătorii sunt niște mesageri chimici pe care celulele neuronale le utilizează pentru a comunica între ele sau pentru a coordona activitatea organelor interne și a mușchilor. Într-adevăr, studiile clinice au demonstrat că în tulburările de anxietate există anumite disfuncții ale activității unor neurotransmițători, precum serotonina, noradrenalina ș.a..
Cu regret, medicamentele nu pot corecta strict circuitele neuronale alterate în anxietate, ci acționează global asupra întregului sistem nervos. Respectiv, medicația este însoțită adesea de efecte secundare foarte variate, somatice sau psihologice, precum stări de amețeală, lipsă de energie, greață, confuzie, dificultăți de concentrare, tulburări de vedere etc. Când sunt utilizate pe termen lung, medicamentele pot produce o toleranță crescută, ceea ce înseamnă că dozele trebuie mărite pentru a se putea obține același efect sau pot crea stări de dependență. De asemenea, întreruperea bruscă a tratamentului poate induce stări de sevraj sau poate provoca reapariția simptomelor de anxietate.
2. Tratamentul prin psihoterapie cognitiv-comportamentală.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (cognitive-behavioral therapy) este poate cea mai bine validată formă de psihoterapie pentru tulburările de anxietate și depresie. Psihoterapia cognitiv-comportamentală presupune modificarea stilului de gândire și a modului în care oamenii fac față situațiilor stresante. Prin urmare, psihoterapia cognitiv-comportamentală urmărește corectarea factorilor care determină apariția simptomelor de anxietate sau care favorizează cronicizarea anxietății pe termen lung.
Prin psihoterapie oamenii învață cum să-și controleze anxietatea prin strategii eficiente de relaxare, învață cum să-și observe gândurile și comportamentele care nu fac decât să le alimenteze anxietatea pe termen lung și învață cum să înlocuiască aceste gânduri și comportamente ineficiente cu noi tipare de gândire și acțiune, dobândesc strategii de prevenție și reducere a simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.
Principalele tipuri de intervenție care sunt utilizate pe parcursul psihoterapiei cognitiv-comportamentale sunt psihoeducația, tehnici de relaxare, modificarea funcționării atenției, modificarea funcționării gândirii, combaterea evitării, prevenirea recăderilor.
Efectul psihoterapiei cognitiv-comportamentale asupra creierului
Nu există îndoială că această terapie poate reduce simptomele de anxietate, însă până nu demult nu se știa dacă acest efect poate fi identificat și la nivelul creierului. Este firesc să ne așteptăm la acest lucru, căci mintea și creierul fac parte dintr-un sistem unitar, însă metodele de cercetare nu au permis decât în ultimele două decenii investigarea activității cerebrale în relație cu procesele de gândire relevante pentru problema anxietății. Pe scurt, rezultatele arată că psihoterapia cognitiv-comportamentală normalizează activitatea creierului în circuitele neuronale care prezintă disfuncții în tulburările de anxietate. Mai exact, psihoterapia corectează funcționarea circuitelor cerebrale implicate în detectarea pericolelor, declanșarea reacțiilor de anxietate și controlul anxietății. Prin urmare, este important de reținut că atât prin medicație, cât și prin psihoterapie, putem modifica circuitele neuronale care înregistrează disfuncții în anxietate, cele două tratamente având acțiune asupra unor circuite cerebrale diferite.
Dacă vă confruntați cu simptomele specifice unui atac de panică, adresați-vă medicului cât mai curând. Aceste episoade sunt foarte dificil de gestionat pe cont propriu, iar în lipsa tratamentului se pot agrava.
Nu există un mod sigur și universal valabil de prevenire a unui atac de panică sau tulburare de panică. Recomandările de mai jos vă pot fi de ajutor:
1. Solicitați cât mai curând tratament pentru atacurile de panică, deoarece astfel puteți preveni agravarea episoadelor respective sau apariția lor frecventă.
2. Respectați planul de tratament prescris de medic, astfel încât să preveniți recidivele sau agravarea simptomelor apărute în timpul unui atac de panică.
3. Faceți mișcare regulat, deoarece aceasta poate avea un rol protector împotriva anxietății.
- Medic igienist, specialistă în promovarea sănătății, Agenția Națională pentru Sănătate Publică
- site: www.prosanatate.md
- e-mail: lilia.plamadeala@ansp.gov.md
- tel: 022574573, 060167771
