Sunt PACIENT, îmi cunosc DREPTURILE! este campanie socială în Republica Moldova dedicată cunoașterii celor 14 drepturi fundamentale ale pacienților trecute în Carta Europeană a Drepturilor Pacienților.


DREPTURILE pacientului mă ajută să-mi asum responsabilitatea pentru propria sănătate și să particip la luarea deciziilor ce țin de sănătatea mea și a celor din jur!

SPOTURILE campaniei

SPOTUL mare al campaniei

Drepturile pacientului se înscriu în Drepturile Fundamentale ale omului. Acestea promovează responsabilitatea pacienților, susținută de dreptul natural la viață, integritate corporală și sănătate, în cadrul sistemului de sănătate publică.

Drepturile pacientului presupun accesul echitabil la servicii medicale, calitatea serviciilor medicale, respectarea mea în calitate de pacient ca ființă umană, a demnității și integrității mele de om.

Oricărui drept al meu, ca pacient îi corespunde o obligație a medicului, a instituției medicale, a autorității publice sau a statului de a-l satisface.

În perioada 18 aprilie – 9 mai 2022 vor fi realizate campanii de informare la nivel local, ghidate de promotorii în sănătate din cadrul Centrelor de Sănătate Publică ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Vor fi distribuite postere și semne de carte cu descrierea celor 14 drepturi fundamentale ale pacientului în toate instituțiile medicale, farmacii, primării, magazine, școli, biblioteci, librării din localitățile-pilot  ale proiectului moldo-elvețian „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”. 

Making of

„Vă rog să vă conectați camera, să puneți pe „mute” microfoanele și să fiți activi pe parcursul discuției noastre”, a îmbiat participanții domnișoara cu ochi căprui  vii, în sacou negru și a prezentat tematica atelierului de instruire: Dreptul la sănătate.

Structurat și cu termeni clari aceasta a început a depăna subiectul.

A început cu întrebarea „Ce este dreptul la sănătate și ce presupune dreptul de a fi sănătos?” , trecând apoi la discuția problemelor: „Unde și la cine să ne adresăm după ajutor în cazul în care ne-a fost încălcat  dreptul la sănătate?”, „Ce servicii ne sunt oferite în baza poliței medicale obligatorii?”,  „De ce unele servicii nu sunt acoperite de poliță?” „Cum îmi verific statutul de asigurat?”

Au urmat răspunsurile explicate de-a fir a păr, oferite celor din fața dispozitivelor electronice din s. Ulmu și s. Rezeni, r-l Ialoveni, s. Tigheci și s. Sarata Nouă, r-l Leova și alte 20 de localități-țintă din 10 raioane din faza II a Proiectului „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”.

Se numește Svetlana Cociu. Este formatoare a atelierelor de instruire, asistent universitar în cadrul Departamentului de Medicină Preventivă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”. Crede cu fermitate în educația pentru sănătate, dar și în faptul că fiind perseverenți, vom reuși: Schimbarea mentalității oamenilor și a percepției asupra propriei sănătăți, necesită timp.”

Preț de câteva săptămâni, în perioada 12-28 aprilie a muncit cot la cot cu 107 participanți, activiști ai ONG-urilor, APL-urilor și a CSP-urilor pentru a fi mai aproape de acest obiectiv. I-a luat la braț și i-a condus spre soluții, explicându-le modalitățile de accesare a serviciilor de sănătate în Republica Moldova.

A avut noroc. Cei care se aflau de cealaltă parte a ecranelor s-au dovedit a fi deschiși, optimiști, au adus exemple din viața de zi cu zi pentru ca împreună să găsească deznodământul și să afle cum să aplaneze diferite situații prin aplicarea cunoștințelor acumulate.

„Am avut o deosebită plăcere și onoare să-i instruiesc pe acești activiști într-un domeniu atât de important – promovarea sănătății în comunitate și dreptul la sănătate. Cunoașterea specificului bolilor netransmisibile și a factorilor de risc, alături de modalitățile de prevenire ale acestora, a întărit și mai mult legătura cu participanții și a permis deschiderea lor spre colaborare și inițierea acțiunilor de promovare a sănătății la nivel de comunitate.”, împărtășește cu entuziasm Svetlana.

Potrivit formatoarei, tandemul dintre dorința activiștilor de implicare în procesul de schimbare a mentalității societății și bagajul propriu de cunoștințe este forța care mișcă munți la nivelul comunităților în care își desfășoară activitatea: „Fiecare participant la instruire deține o experiență de lucru cu grupurile țintă, cunoaște specificul comunității, problemele majore și punctele forte, acestea îi favorizează să contribuie la soluționarea problemelor și schimbarea de comportament prin inițiere, comunicare, colaborare și parteneriat, atragere de fonduri și nu în ultimul rând, prin dorință și dedicație”.

Trecând de partea cealaltă a ecranului (canalul de comunicare în timpul instruirilor) și iscodind participanții, aflăm că dreptul la sănătate este pe cât de imperativ, pe atât de puțin cunoscut la nivelul comunităților din mediul rural.

Veronica Pascal, președinta Asociației Obștești „Băștinașii” din s. Ulmu, r-l Ialoveni, remarcă cu amărăciune că cultura oamenilor din localitățile rurale în domeniul sănătății lasă de dorit: „Majoritatea oamenilor se axează pe  identificarea  posibilităților de supraviețuire și nu se gândesc la sănătate. Nu cunosc nici elementarul despre dreptul la sănătate. Și în localitatea mea, oamenii nu-și cunosc drepturile, nu cunosc că există o lege care le protejează și obligă statul să le asigure tratamentul necesar în caz de boală și nu au idei ce servicii include polița de asigurare obligatorie”.

O altă participantă, Anastasia Volînschi, președinta Asociației Obștești „Viitor. Integrare. Perspectivă-VIP CENTRU” din  s. Cania, r-l Cantemir, consideră că informarea insuficientă este un factor care generează instabilitate: „Un om care nu-și cunoaște drepturile, de obligațiuni nici nu mai poate fi vorba, este la fel ca în bătaia vântului, nu știe unde merge și unde va ajunge”.

Ambele femei se pot lăuda după această instruire cu un plus la bagajul de cunoștințe: „Nou pentru mine au fost drepturile pacientului și modul în care au fost descrise bolile netransmisibile”, remarcă cu entuziasm Anastasia.

În calea de îmbunătățire a cunoștințelor și a comportamentului populației, participanții, fără dubii, observă un șir de obstacole. Potrivit lui Sergiu Gurău, președinte al  Asociației Oștești „Eco-Rezeni” din s. Răzeni, r-l Ialoveni, „Nouă ne lipsește spiritul comunității, iar sistemul de sănătate este supraîncărcat pentru a oferi informații ample și disponibile pentru fiecare cetățean”.

Lipsa acestui spirit, dar și a inițiativei, este subliniată și de Cristina Olărescu, președinta a  Asociației Obștești „Băștinașii” din s. Gura Galbenei, r-l Cimișlia: „Problema se ascunde în lipsa de comunicare, interes minim pentru valorile propriei vieți, lipsa unor grupuri de inițiativă. Oamenii au nevoie de o inițiativă ce va mări interesul pentru ca împreună să promoveze prioritățile unei comunități sănătoase”.

Toți patru se arată optimiști și încrezători că vor reuși să colaboreze cu Autoritățile Publice Locale și să disemineze cu ajutorul lor cunoștințele acumulate în perioada instruirii: „APL este unul din actorii principali când este vorba de desfășurarea unui proiect local, considerăm că nu vom avea impedimente în desfășurarea proiectului”, subliniază ferm Anastasia.

La capitolul implementării cunoștințelor, fiecare își vociferează propria viziune. Veronica o vede în „comunicarea cu locuitorii satului, la adunări sau prin acordarea consultațiilor și informarea primordială a persoanelor cu dizabilități”.

Sergiu percepe totul în complex, prin „implementarea unui proiect de promovare a unui mod sănătos de viață și a drepturilor pacienților în colaborare cu APL”, iar Anastasia în „desfășurarea instruirilor de promovare a sănătății”.

Cristina, însă, le vede ca „o gură de aer curat” atât la propriu, cât și la figurat: „De la început mi-ași propune inițierea unei așa-numite „șezători în spațiu liber” cu subiectul Drepturile Omului la Sănătate, vom veni cu informație actualizată acceptând opinii și provocări”.

Diana Berari, coordonatoarea comunitară a proiectului moldo-elvețian „Viața Sănătoasă: reducerea poveri bolilor netransmisibile”, consideră că pentru a avea succes în aceste inițiative este nevoie de un efort comun îndelungat: „Acest proces, ca și oricare altul de schimbare, necesită timp și perseverență din partea societății civile și a APL-urilor locale. De aceea, pentru a face această schimbare cât mai realizabilă, proiectul „Viață Sănătoasă„ își propune să creeze coaliții comunitare  pentru acțiuni participative bazate pe necesități în sănătate”.

Proiectul moldo-elvețian „Viața Sănătoasă: reducerea poveri bolilor netransmisibile” contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a populației, în special din zonele rurale, prin reducerea poverii bolilor netransmisibile în Republica Moldova. Până în acest moment, 7 988 de persoane au fost instruite, în cadrul a 174 de seminare pentru sănătate, realizate pe diferite subiecte, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, efectele nocive ale consumului de alcool și tutun, sănătatea familiei, managementul stresului și sănătatea bărbatului.

Reportaj realizat în cadrul Campaniei „Sunt PACIENT, îmi cunosc DREPTURILE!”