Suicidul este una dintre cele mai dureroase realități ale societății moderne. Dincolo de cifre și statistici, fiecare viață pierdută în acest mod reprezintă o tragedie care lasă urme adânci în familii, comunități și în conștiința colectivă. Deși este un subiect delicat și adesea evitat în conversațiile de zi cu zi, abordarea deschisă a fenomenului este esențială pentru prevenție, educație și salvarea de vieți. În acest articol vom explora cauzele care pot duce la suicid, datele statistice relevante, semnalele de alarmă care trebuie recunoscute, metodele de prevenție și, mai ales, resursele de ajutor disponibile. Scopul nu este doar informarea, ci și încurajarea empatiei, conștientizării și acțiunii.

Suicidul reprezintă actul intenționat prin care o persoană își ia propria viață. Este adesea rezultatul unei acumulări de suferință psihică, emoțională și socială, care depășește, în percepția persoanei, capacitatea de a face față. Suicidul nu este o alegere egoistă sau un simplu „gest de slăbiciune”, ci o reacție extremă în fața unei dureri percepute ca fiind insuportabile și fără sfârșit. „Cei care se sinucid nu vor să moară. Vor doar să nu mai simtă”. Nu există o singură cauză care duce la suicid. De cele mai multe ori, acesta apare în urma unei combinații complexe de factori:

1. Psihologici

• Depresia este cea mai frecventă tulburare asociată cu suicidul. Simptomele precum disperarea, lipsa valorii personale și pierderea sensului vieții contribuie la instalarea gândurilor suicidare;
• Tulburările de anxietate, bipolaritatea, schizofrenia și tulburările de personalitate (în special borderline) cresc de asemenea riscul.

2. Factori sociali și de mediu

• Izolarea socială, lipsa unei rețele de sprijin, conflictele familiale sau dificultățile în relațiile interpersonale sunt factori puternici de risc;
• Hărțuirea (inclusiv cyberbullying-ul), discriminarea, abuzul fizic sau sexual, precum și pierderi semnificative (decesul unei persoane dragi, divorț, șomaj) pot declanșa o criză suicidară.

 3. Factori biologici și anume dezechilibre chimice în creier (neurotransmițători)

Serotonina – un neurotransmițător implicat în reglarea stării de spirit, somnului, apetitului și comportamentului impulsiv. Persoanele cu niveluri scăzute de serotonină (mai ales în anumite regiuni ale creierului, cum ar fi cortexul prefrontal) sunt mai predispuse la depresie severă, impulsivitate, comportamente suicidare.
Dopamina și noradrenalina – implicate în motivație, recompensă, plăcere, răspunsul la stres și vigilență. Dereglările în aceste sisteme pot contribui la anhedonie (incapacitatea de a simți plăcere), lipsa motivației, disperare – toate fiind simptome comune în depresia cu risc suicidar.

4. Predispoziția genetică (moștenirea unor trăsături de vulnerabilitate mai ales în prezența unor factori de mediu). Studiile pe gemeni și familii au arătat că rudele de gradul I ale persoanelor care au comis suicid au un risc semnificativ mai mare de:

• Tulburări depresive majore;
• Tulburări de anxietate;
• Comportamente impulsive și suicidare.

5. Accesul la mijloace letale

Disponibilitatea armelor, medicamentelor sau a altor mijloace letale crește semnificativ riscul ca o tentativă suicidară să fie fatală.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), suicidul este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. Anual, aproximativ 700.000 de persoane își iau viața. Este a patra cauză principală de deces în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani. De cele mai multe ori, bărbații finalizează actul suicidar într-un procent de 3-4 ori mai mare decât femeile, deși femeile raportează mai multe tentative.

Semne de avertizare
Recunoașterea semnelor de alarmă poate face diferența între viață și moarte. Nu toate persoanele care au gânduri suicidare le exprimă deschis, dar există indicii:

• Vorbe despre moarte, sinucidere sau lipsa sensului vieții;
• Izolare socială, retragere din activități obișnuite;
• Schimbări bruște de comportament, iritabilitate, impulsivitate;
• Pierderea interesului pentru lucruri care altădată aduceau bucurie;
• Consum abuziv de alcool sau droguri;
• Gânduri de inutilitate: „Nu contez pentru nimeni”, „Ar fi mai bine fără mine”;
• Dăruirea bruscă a obiectelor personale sau scrierea de „scrisori de adio”.                 

Prevenire                                                                                                                                         
Prevenția începe cu informarea, empatia și acțiunea. Este responsabilitatea noastră, ca societate, să creăm un mediu în care oamenii să se simtă auziți și susținuți.

• Învățarea strategiilor de gestionare a stresului și emoțiilor;
• Căutarea ajutorului profesional la primele semne de tulburare psihică;
• Împărtășirea sentimentelor cu persoane de încredere;
• Accesul la grupuri de sprijin sau comunități online sigure;
• Construirea unor relații bazate pe sprijin, ascultare și încredere;
• Învățarea tinerilor despre sănătatea mintală și gestionarea emoțiilor;
• Combaterea stigmatizării problemelor psihice;
• Asigurarea accesului la consiliere psihologică în școli, universități, locuri de muncă;
• Campanii naționale de conștientizare și educație;
• Instruirea personalului medical, profesorilor și liderilor comunitari pentru a recunoaște semnele de risc.                                                                                               

Recomandări:

• Nu ezita să ceri ajutor. Este un semn de putere, nu de slăbiciune. Durerea nu e o rușine. E parte din a fi om.
• Dacă ești martorul unei situații de risc, nu o ignora. Ascultă, fii prezent și direcționează persoana către un specialist. Există oameni care pot și vor să ajute – psihologi, prieteni, voluntari, chiar și necunoscuți.
• Fii blând cu tine și cu ceilalți. Suferința psihică este reală, dar poate fi vindecată cu sprijinul potrivit.

Sinuciderea este o problemă complexă, dar prevenibilă. Fiecare viață pierdută este o rană pentru întreaga comunitate. Să fim atenți la cei din jur, dar și la noi înșine. Să nu minimalizăm tristețea cu „lasă că trece” sau „gândește pozitiv”, uneori cuvintele mici dor mai mult decât tăcerea. Alteori, o simplă întrebare – „Ești bine?” – poate fi puntea care îl ține pe celălalt de partea vieții. Să învățăm să ascultăm fără să judecăm, să nu fim grăbiți cu sfaturile să lăsăm oamenii să își spună durerea, chiar dacă nu o înțelegem complet. Uneori, prezența e mai valoroasă decât orice soluție. Să încurajăm cererea de ajutor, să normalizăm mersul la psiholog sau la psihiatru, să vorbim despre sănătatea mintală cu aceeași seriozitate cu care vorbim despre tensiune, colesterol sau diabet. Durerea psihică nu e mai puțin reală doar pentru că nu se vede pe un RMN. Să vorbim deschis despre durere și vulnerabilitate, să susținem sănătatea mintală la fel cum susținem sănătatea fizică și să nu uităm niciodată: ajutorul există, iar speranța poate renaște chiar și în cele mai întunecate momente.

Lilia Plamadeala

• Medic igienist, specialistă în promovarea sănătății, Agenția Națională pentru Sănătate Publică
• site: www.prosanatate.md
• e-mail: lilia.plamadeala@ansp.gov.md
• tel: 022574573, 060167771