Timp de patru zile, capitala Republicii Moldova va găzdui un eveniment dedicat exclusiv sănătății în cadrul Expoziției Internaționale Specializate „Moldmedizin & MoldDent”. În perioada 26-29 septembrie, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), în parteneriat cu Proiectul moldo-elvețian „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, va organiza „Zilele Sănătății” – o serie de activități menite să promoveze un mod de viață sănătos și să sensibilizeze publicul cu privire la prevenirea bolilor netransmisibile.
Specialiștii în promovarea sănătății și prevenirea bolilor netransmisibile din cadrul ANSP vor susține ateliere și lecții publice adresate atât publicului larg, cât și lucrătorilor din sistemul de sănătate și promotorilor sănătății din diverse sectoare, inclusiv administrația publică locală, parteneri esențiali în dezvoltarea comunităților sănătoase.
Programul activităților:
Joi, 26 septembrie:
- Atelier „Evaluarea parametrilor corporali individuali” (10:00 – 16:00) – Participanții vor învăța cum să își măsoare corect indicele de masă corporală (IMC), circumferința abdominală, și alte măsurători relevante, primind totodată recomandări nutriționale personalizate.
- Atelier „Alege ce mănânci!” (12:30 – 13:00) – Specialiștii în nutriție din cadrul ANSP vor prezenta modalități de a selecta produse alimentare sănătoase și de a înlocui alimentele cu conținut ridicat de sare, zahăr sau grăsimi trans. Fiecare participant va primi o listă de produse alimentare sănătoase și nesănătoase.
- Lecție publică „Efectele nocive ale consumului produselor noi din tutun și nicotină” (15:00 – 16:00) – O discuție despre impactul nociv al produselor din tutun și nicotină, organizată la Pavilionul central, etajul 1.
Vineri, 27 septembrie:
- Distribuirea materialelor informative pe tema modului de viață sănătos și prevenirea bolilor netransmisibile.
- Lecție publică „Alimentația sănătoasă și echilibrată” (15:00 – 16:00) – O prezentare dedicată importanței unei alimentații echilibrate, la Pavilionul central, etajul 2.
- Atelier „Evaluarea parametrilor corporali individuali” (13:00 – 15:00) – O nouă ocazie pentru evaluarea și recomandările nutriționale personalizate oferite de experți.
Sâmbătă, 28 septembrie:
- Lecție publică „Efectele nocive ale consumului produselor noi din tutun și nicotină” (10:00 – 11:00) – Repetarea lecției privind impactul nociv al produselor din tutun, la Pavilionul central, etajul 2.
- Distribuirea materialelor informative pe parcursul zilei.
Duminică, 29 septembrie:
- Lecție publică „Obezitatea și rolul alimentației sănătoase” (10:00 – 11:00) – O discuție despre prevenirea obezității prin intermediul alimentației sănătoase, la Pavilionul central, etajul 2.
- Distribuirea materialelor informative pe durata zilei.
Evenimentul oferă o oportunitate unică pentru cetățeni, profesioniști din domeniul sănătății și promotori ai sănătății să se implice activ în prevenirea bolilor și să adopte un mod de viață sănătos.
Pentru mai multe informații, contactați: Agenția Națională pentru Sănătate Publică – https://www.facebook.com/ansp.md și portalul pentru promovarea sănătății prosanatate.md – https://www.facebook.com/PROSANATATE.MD
Despre „Moldmedizin & MoldDent”
Expoziția Internațională Specializată „Moldmedizin & MoldDent” este unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul sănătății din Republica Moldova, aducând împreună profesioniști, companii și instituții din domeniul medical și stomatologic pentru a prezenta cele mai noi inovații și soluții din aceste sectoare.
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208