Tutunul și sănătatea plămânilor este tema acțiunilor de comunicare în cadrul Zilei Mondiale fără Tutun – 31 mai 2019

 

Anual, conform evenimentelor Organizației Mondiale a Sănătății la 31 mai este marcată Ziua Mondială fără Tutun, eveniment organizat la nivel global, inclusiv și în Republica Moldova. Campania din anul curent va avea tema Tutunul și sănătatea plămânilor, iar sloganul fiind: ”Nu lăsați tutunul să vă ia respirația”.  Obiectivele de comunicare vor contribui la sporirea gradului de conștientizare a publicului privind:

  • impactul negativ pe care îl are tutunul asupra sănătății plămânilor: de la cancer – la bolile respiratorii cronice,
  • rolul fundamental pe care îl joacă plămânii pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor.
  • promovarea politicilor eficiente de reducere a consumului de tutun sub orice formă și implicarea părților interesate din mai multe sectoare în controlul tutunului.

Tutunul este periculos sub orice formă de consum și toate produsele din tutun (țigări electronice, narghilea, tutunul care nu arde, etc.) afectează grav sănătatea plămânilor. La nivel global, tutunul este responsabil de circa 8 milioane de decese anual, inclusiv un milion de decese cauzate de expunerea la fumul de tutun (fumatul pasiv) și peste 1,8 milioane de decese, cauzate de cancer pulmonar. În fiecare 4 secunde moare un om din cauza consumului de tutun.

În Republica Moldova consumul tutunului, expunerea la fumul de tutun şi al produselor conexe sunt factorii principali de risc pentru cel puţin şase boli cronice devastatoare cu o incidență globală în creștere lentă: bolile cardiace, cancerul (in deosebi cancerul pulmonar), bolile cerebrale, diabetul zaharat, bolile pulmonare distructive cronice și ateroscleroza.

Anual se înregistrează peste 4700 decese (cca. 12% din totalul deceselor) din cauza bolilor cauzate de consumul tutunului, inclusiv peste 60% din totalul cazurilor sunt decese premature, în vârsta aptă de muncă.