A început Săptămâna globală de acțiuni pentru prevenirea bolilor netransmisibile. Din 5 până în 11 septembrie vor fi organizate la nivel național acțiuni de mobilizare comunitară și de sensibilizare a societății privind povara bolilor netransmisibile (BNT).
Bolile netransmisibile fac cele mai multe decese în regiunea europeană a OMS și în Republica Moldova. Nouă din zece moldoveni mor din cauza bolilor netransmisibile.
Bolile cardiovasculare, accidentele vasculare cerebrale, hipertensiunea, cancerul, bolile respiratorii cronice, diabetul, bolile mintale și afecțiunile neurologice, bolile de rinichi cronice și altele sunt doar o parte din BNT. La nivel global opt din zece decese (78%) sunt cauzate de BNT. În Republica Moldova, nouă decese din zece (89%) sunt provocate de BNT!
Dacă nu se vor întreprinde acțiuni de redresare a situației, către anul 2030, se estimează o creștere a deceselor până la 53 de milioane față de 41 de milioane de decese anuale care sunt în prezent.
Povara BNT este globală, cu toate astea, țările cu venituri mici și medii precum e și Republica Moldova sunt cele mai afectate. Țara noastră se clasifică printre țările cu cea mai înaltă rată a mortalității determinate de BNT din regiunea europeană a OMS, cea mai afectată la nivel global de BNT (86% de decese).
În anul 2021, în țara noastră, BNT prevalează în structura mortalității înregistrate. Cele mai multe decese sunt provocate de: bolile aparatului circulator (56,5%), cancere (14,8%), bolile cronice ale aparatului digestiv (7,7%), bolile cronice ale aparatului respirator (4,0%), diabetul zaharat (1,2%).
COVID-19 a scos în evidență și mai mult importanța investițiilor în prevenirea și tratamentul BNT, având în vedere, că peste 90% din persoanele decedate de infecția SARS–CoV-2 au avut una sau mai multe boli cornice concomitente. Prin urmare, investiția în BNT este o investiție în capacitatea de pregătire și de răspuns la epidemii și, respectiv, în securitatea sănătății.
Cele mai cost-eficiente investiții în BNT sunt așa numitele „best byes” ale OMS care sunt argumentate de faptul că 80% din BNT pot fi prevenite. Milioane de vieți pot fi salvate prin reducerea factorilor de risc și prin crearea unor medii ce promovează sănătatea.
Adoptarea alimentației sănătoase, începând cu reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi-trans; renunțarea la consumul de tutun; reducerea consumului de alcool; practicarea regulată a activității fizice și îmbunătățirea calității aerului sunt doar câteva dintre intervențiile „best byes” în BNT. Aceste intervenții necesită în medie – 0,84 USD suplimentar pe an/per persoană în țările cu venituri mici și medii și au un randament de 7 USD pentru fiecare dolar investit.
Republica Moldova se alătură campaniei Săptămâna globală de acțiuni în BNT cu genericul ,,Investiți pentru a proteja!”. Centrele de sănătate publică ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, instituțiile medico-sanitare publice republicane, raionale, municipale și comunitare vor organiza activități de sensibilizare a populației privind importunata prevenirii factorilor de risc comportamentali și activități de screening a tensiunii arteriale și a glicemiei. Totodată, cu suportul proiectului moldo-elvețian „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, finanțat de Biroul de cooperare al Elveției în 16 comunități din 8 raioane vor fi organizate acțiuni de mobilizare comunitară, ce includ lansări de programe de autoîngrijire a bolilor cronice, organizarea spațiilor de agrement și activitate fizică la nivel comunitar, a festivalurilor gastronomice.
Mai multe informații despre BNT și acțiunile care se vor realiza, găsiți pe prosanatate.md, pagina Săptămânii globale de acțiuni în BNT.
Săptămâna globală de acțiuni în BNT este o campanie creată pentru a crește gradul de conștientizare de către societate a nevoii de a da prioritate urgentă finanțării prevenirii și controlului BNT și de a construi sisteme de sănătate reziliente care să nu lase pe nimeni fără asistența necesară. Campania este organizată la nivel global al cincilea an consecutiv de NCD Alliance (Alianța BNT).
#ActOnNCDs #AcționeazăÎnBNT
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208