Sfaturi sănătoase. Cătina albă – arsenal de beneficii pentru sănătate.

Fructele de cătină albă – pomușoarele coapte – galbene sau portocalii, pot fi servite, pur și simplu, pentru că au un gust delicios. Ceea ce trebuie să ştiţi însă e faptul că, fiind bogată în diverse și importante substanțe biologic active, cătina albă este un medicament natural extraordinar de benefic pentru prevenirea și tratamentul mai multor afecțiuni.

În primul rând, în miezul și pielița pomușoarelor se conține o cantitate considerabilă de beta-caroten (provitamina A), ce depășește cu mult conținutul acestuia din morcov, broccoli, mango etc. Importanța vitaminei A este incontestabilă pentru văz, ea participă la procesele de sintetizare a proteinei, la dezvoltarea țesutului oaselor și dinților, la creşterea și menținerea imunității organismului.

De asemenea, cătina albă întrece cu mult după conținutul de vitamina C (acid ascorbic) citricele și coacăza neagră – 200 mg în 100 g de miez de cătină. Această vitamină, care nu se sintetizează și nici nu se acumulează în organismul uman, facilitează fortificarea proprietăților de apărare ale organismului și, totodată, menține în stare optimă vasele sanguine. Dacă organismul duce lipsă de vitamina C, capilarele se subțiază şi devin permeabile, provocând o hemoragie punctiformă.

Valoarea biologică a cătinii albe se datorează și conținutului bogat în vitamine din grupa B – В1, В2, В3, В9 (acid folic), la fel, în tocoferol (vitamina E) și biotină sau vitamina Н, K (72 мг), Ca (29 мг), Mg (20 мг). Chiar dacă mai mic, dar şi conţinutului de fosfor și de fier.

Câteva beneficii ale cătinii albe

  • Este un bun remediu pentru prevenirea răcelii – datorită vitaminelor C, B și flavonoidelor, precum rutina;
  • Facilitează activitatea sistemului cardiovascular, diminuează nivelul de colesterol rău. Prin conținutul de beta-citosterol, care nu se distruge la refrigerare sau la prelucrarea termică a fructului, are proprietăți antiinflamatorii;
  • Sunt cunoscute și valorificate pe larg proprietățile antiinflamatorii ale uleiului de cătină albă în tratarea diferitor leziuni și afecțiuni inflamatoare. Uleiul se extrage din semințe, trebuie să se ştie însă că în condiţii casnice miezul de cătină albă, preparat prin zdrobirea pomușoarelor, poate fi utilizat pentru tratamentul combustiilor, degerăturilor şi afecţiunilor purulente prin aplicarea compreselor (dacă nu a fost afectată și derma);
  • Datorită conținutului sporit de kaliu, miezul de cătină albă facilitează funcţionarea normală a intestinului, mărind peristaltica, mai ales în cazul constipaţiilor la copii;
  • În combaterea tusei, este eficient amestecul de suc de cătină albă cu puţină miere de albine. Iar pentru prevenirea afecțiunilor căilor respiratorii superioare indicate sunt inhalațiile cu ulei de cătină.

Ion NISTOR,

medic igienist,

Direcția Promovarea Sănătății ANSP