Primii ani de viață ai unui copil reprezintă baza dezvoltării fizice, cognitive, emoționale și sociale. Iată de ce atât cadrele didactice din instituțiile de educație timpurie, cât și părinții trebuie să muncească sincron pentru a dezvolta abilități practice ale unui mod de viață sănătos. Cadrele didactice din instituțiile de educație timpurie prin diferite metode captivante instruiesc copiii în domeniul stilului de viață sănătos, mențin și îmbunătățesc sănătatea, formează atitudine rezonabilă față de corpul propriu, sporesc capacitatea și dorința de a duce un mod de viață sănătos.

Domeniile de acțiune ale cadrelor didactice

•  Educația nutrițională;
•  Educația pentru sănătate;
• Educația fizică și sport;
• Confruntarea stresului/sănătatea psihosocială;
• Sănătatea somnului;
• Prevenirea accidentelor și a traumatismelor;
• Prevenirea dependenței;
• Educația ecologică;
• Prevenirea violenței;
• Educația sexuală;
• Promovarea dorinței de a se vaccina.

Educația nutrițională joacă un rol important în menținerea sănătății dea-lungul întregii vieți. Numeroase boli cronice ca obezitatea, diabetul, cancerul, bolile cardio-vasculare, osteoporoza, bolile dentare, etc. au ca factor determinant alimentația nesănătoasă. Instituțiile de educație timpurie au un rol fundamental în instalarea unor obiceiuri alimentare sănătoase care vor influența sănătatea copiilor. Promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase încă din primii ani ai copilului rămân fixate pentru întreaga viață. Cadrele didactice sunt persoanele-cheie care prin materiale educative, activități, jocuri aduc la cunoștință copiilor importanța alimentației sănătoase și anume:

• Alimentația variată;
• Aportul hidric suficient;
• Consumul zilnic de fructe și legume;
• Reducerea consumului excesiv de sare și zahăr;
• Excluderea grăsimilor trans;
• Prepararea termică sănătoasă a alimentelor;
• Consumul alimentelor sigure;
• Respectarea numărului de mese.

Educația nu constă în a învăța pe cineva ce anume trebuie să gândească, ci a-i forma modul în care el trebuie să învețe a gândi!

Educația pentru sănătate contribuie efectiv la sporirea nivelului de cultură sanitară, ceea ce asigură îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor prin cultivarea unui stil de viață sănătos în scopul atingerii idealului de sănătate bio-psiho-socială.

Ceea ce privește rolul educatorului, acesta este unul important în formarea deprinderilor sănătoase la cei mici de la vârstă fragedă, cum ar fi:

• igiena personală;
• spălatul pe mâini înainte de masă și după toaletă;
• pieptănatul și menținerea părului curat;
• spălatul pe dinți în fiecare dimineață și seară;
• spălatul pe corp regulat.

Tot aici educatorul  îi învață pe copii care sunt normele de comportament cu cei din jur atunci când aceștia sunt bolnavi:

• să păstreze distanța socială,;
• să șteargă nasul cu batista;
• să strănute sau să tușească în batistă sau în pliul cotului, etc.

Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de activitatea fizică și activitățile în aer liber reprezintă un factor pentru practicarea sistematică a exercițiului fizic pe tot parcursul vieții. Serviciul Național de Sănătate din SUA (NHS) recomandă preșcolarilor să se angajeze în activitate fizică timp de cel puțin 180 de minute pe zi, inclusiv joacă activă și în aer liber. Copiii ar trebui încurajați de către educatori să se joace, să alerge, să danseze, să sară, să se cațere – toate aceste lucruri contribuie la cele 3 ore de activitate fizică pe zi. Se recomandă maximal activitățile să fie efectuate în aer liber

Confruntarea stresului/sănătatea psihosocială. Un scop general al promovării sănătăţii în instituțiile de educație timpurie este dezvoltarea sănătoasă a copilului. Punctul de plecare este o dezvoltare psihosocială model, care descrie următoarele dimensiuni țintă:

• dezvoltarea fizică, psihologică și modul în care aceasta este tratată;

• dezvoltarea abilităţilor motrice;

• dezvoltarea vorbirii și a cunoașterii;

• dezvoltarea comportamentului social;

• dezvoltarea unei identităţi determinate de copilul însuşi;

• promovarea capacităţii de a face aprecieri şi judecăţi.

 Somnul este esențial pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismului. Studiile sugerează că există o asociere între somn, comportament și cogniție încă din anii preșcolari. Problemele de somn, cum ar fi dificultățile de a adormi, trezirea nocturnă și coșmarurile nocturne sunt frecvente la copiii mici, cu o prevalență de 45% la copiii de 3-6 ani și pot afecta întreaga familie. În plus, somnul slab la copii a fost asociat cu obezitatea, problemele de comportament și durata crescută a timpului la ecranele dispozitivelor electronice.

Ce este considerat un somn bun? Academia Americană de Medicină a Somnului recomandă copiilor preșcolari să aibă 10-13 ore de somn pe zi. Promovarea unui somn sănătos la copiii mici este centrată pe o rutină consecventă înainte de culcare. Caracteristicile acestei „rutine” includ mersul la culcare la aceeași oră în fiecare zi, într-o atmosferă relaxată, cu comunicarea unui îngrijitor, cum ar fi o poveste înainte de culcare sau cântând cântece de leagăn.

În compartimentul prevenirii accidentelor și a traumatismelor rolul cadrelor didactice din instituție de educație timpurie și a părinților este crucial. Micuții trebuie să fie învățați de la vârstă fragedă despre eventualele pericole, care pot genera traumatisme, și anume:

• cum urcăm și coborâm în transportul public;
• cum traversăm regulamentar strada;
• prevenirea accidentelor casnice (opărirea, electrocutarea, înecul, arsurile, tăierea, etc.);
• cât de periculos sunt înghițirea obiectelor, a  plantelor sau a  medicamentelor;
• păstrarea distanței față de animalele străine;
• cum să meargă pe role sau bicicletă;
• siguranța la terenul de joacă.

Cu cât mai informați sunt micuții, cu atât mai mic este riscul de provocarea a unui accident sau traumatism.

 Prevenirea dependenței. Chiar dacă pare că copiii sunt la o vârstă atât de fragedă și noțiunile de consum de alcool, tutun, substanțe psihotrope sunt cumva în viitorul îndepărtat, ei trebuie învățați de mici ce e bine și ce nu e bine.

Adulții pot fi „contagioși” prin propriul exemplu, deci aici cel mai important e ceea ce suntem noi, ce credem, ce facem, fiindcă prin propriul exemplu învățăm ce atitudine să aibă micuții față de vicii.

Pe lângă nocivitățile consumabile, nu trebuie de uitat și de impactul gadgeturilor asupra sănătății mintale. Rolul părinților și a cadrelor didactice din instituțiile de educație timpurie mai întâi de toate este normarea, dar și argumentarea de ce nu le face bine copiilor să privească sau să se joace mult la ecrane.   

 Educația ecologică  include dezvoltarea calităților morale și spirituale privind protecția mediului înconjurător. Atât timp cât sunt de vârstă pregătitoare, micii exploratori sunt mult mai deschiși spre noi descoperiri. Iată de ce este important să ajutăm copiii să-și formeze o atitudine atât față de sine însuși, cât și față de lumea înconjurătoare, dar și să stabilim coordonatele valorilor morale, care îi vor ajuta să devină umani, educați din punct de vedere ecologic.

De asemenea, în mod obligator copiilor trebuie să li se predea educația ecologică, dat fiind faptul că problema ecologiei actualmente este una dintre cele mai importante atât în țara noastră, cât și în lumea întreagă, iar rolul cadrelor didactice în acest proces nu poate fi subestimat.

Atitudinea grijulie față de natură, formarea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare și abilitatea de a observa frumusețea naturii trebuie să fie insuflate copilului încă de la o vârstă fragedă, aici putem trezi interesul, curiozitatea copilașilor în scopul de bază: protecția mediului încunjurător­.

Ce anume ar trebui un educator să învețe un copil?

Educatorul dezvoltă dragostea și responsabilitatea copiilor față de mediul înconjurător, anume le demonstrează cât de important este să avem grijă de mediul înconjurător, cât de bine e să sădești plante și copaci, cât de importantă e natura pentru viețuitoarele care trăiesc acolo și de ce e foarte important să nu lase deșeuri, care este rolul colectării și a reciclării deșeurilor pentru un mediu înconjurător sănătos.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește violența drept  „folosirea intenționată a forței fizice sau a  puterii împotriva sinelui, împotriva altei persoane , împotriva unui grup sau comunitate care are o probabilitate mare de a provoca răni, deces, vătămare psihologică  sau maltratare”.

Maltratarea copiilor include, în linii mari, toate formele tratării fizice și emoționale rele, abuz sexual, neglijență sau comportament neglijent și diferite forme de exploatare.

OMS oferă următoarea definiție conceptuală a maltratării copilului: „toate formele de tratare fizică și/sau emoțională negativă, abuz sexual, neglijență/ tratare neglijentă sau exploatare comercială/de altă natură care are drept rezultat real sau potențial vătămarea sănătății, limitarea supraviețuirii sau a dezvoltării și a demnității copilului în contextul unei relații de responsabilitate, încredere sau putere”.

În mod special definiția include prevalența, cauzele și consecințele a patru tipuri de maltratare a copiilor de către îngrijitori, și anume:

• abuz fizic;
• abuz sexual;
• abuz emoțional și psihologic;
• neglijare.

Fiecare copil are dreptul să trăiască într-o lume fără suferință emoțională sau durere fizică, fără abuz sexual și neglijare.

Rolul educatorilor, dar și nemijlocit a părinților este de a educa și a informa ce este și cum prevenim violența. De mici, copiii trebuie învățați că orice cuvânt, faptă, acțiune poate aduce daună atât personală, cât și celor din jur.

Cu toţii putem ajuta la stoparea acestui fenomen, pentru ca tot mai mulţi copii să trăiască într-o lume fără violență.

Oferirea informației despre sexualitate copiilor, care este corectă din punct de vedere științific, fără judecăți, adecvată vârstei, cuprinzătoare și corespunzătoare, face parte dintr-un  proces etapizat al educației sexuale chiar din instituțiile de educație timpurie.

Educația sexuală în instituțiile de educație timpurie este însă o temă sensibilă, cu toate acestea ea trebuie să fie abordată. Copiii, având o informație despre educația sexuală, vor putea percepe și recunoaște persoanele și situațiile abuzive. Educația sexuală este un instrument puternic de combatere a violenței, abuzului și a discriminării, precum și de promovare a respectului pentru diversitate.

Vaccinarea este una din cele mai mari victorii ale omenirii asupra bolilor, o descoperire care, de-a lungul timpului, a reuşit să salveze milioane de vieţi. Copiii, fiind informați, vor fi capabili să conștientizeze că „imunizarea salvează vieți și bolile pot fi controlate şi eliminate”.

Educăm azi ca să nu tratăm mâine!

Arnaut Liliana

• Medic igienist, specialist în promovarea sănătății, la Agenția Națională pentru Sănătate Publică
• e-mail: liliana.arnaut@ansp.gov.md
• tel: 022574700, 068369979