Deși știința medicală afirmă că nu există consum de alcool fără risc pentru sănătate, majoritatea dintre noi consideră că nu facem abuz și că, din contra, consumul calculat de alcool aduce beneficii mici și plăcute pentru corp. Așa că, am ajuns să consumăm câte 15,2 litri de alcool pur pe cap de locuitor, mai mult cu 5,4 litri decât ceilalți locuitori ai vechiului continent. Astfel, de-a lungul anilor, ne-am construit reputația de cei mai mari consumatori de alcool din Europa și, respectiv, din lume. Asta pentru că, pe continentul bătrân se consumă cel mai mult alcool la nivel mondial.
Și pentru că sărbătorile merg la braț cu veselia și cheful care la moldoveni e asociat cu vinul ghiurghiuliu și țuica tare, ne-am interesat cum să cinstim fără să ne îmbătăm de la Tudor Vasiliev, medic psihiatru-narcolog, cu 35 de ani de experiență profesională, coordonator al Programului național privind controlul consumului de alcool pe anii 2012 – 2020.
În cele ce urmează, vizionați webinarul, adică dialogul în direct cu cei care s-au alăturat discuției.
Ești la discuția live despre cum este asociat consumul de alcool cu bărbații și sărbătorile, și de ce moldovenii din Republica Moldova au reputația celor mai mari consumatori din Europa și lume. Adresează orice întrebare la tema aici și noi îți vom răspunde. Deținem informatia bazată pe dovezi medicale, din prima sursă.
Опубликовано PROSANATATE Пятница, 22 февраля 2019 г.
Mai jos găsiți mesajele-cheie ale discuției noastre:
- Republica Moldova se află printre țările cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor.
- Conform raportului Organizației Mondiale a Sănătății „Global status report on alcohol and health”, publicat în 2018 (datele reflectă anul 2016), consumul anual în litri de alcool pur a persoanelor de la 15 ani constituie în total 15,2 litri per capita! În Europa media fiind de 9,8 litri per capita!
- La bărbați consumul de alcool creste rapid, de la 69% la vârsta de 15-19 ani până la 83% la grupa de vârstă de 25-29 ani.
- La femei consumul crește de la 42% la vârsta de 15 – 19 ani până la 68% la 45-59 ani.
- Peste 17 % din elevi consumă băuturi alcoolice permanent!
- Cercetările științifice au demonstrat – consumul alcoolului este cauza principală a peste 200 de maladii și stări morbide, inclusiv a unor maladii fatale! Riscul de a te îmbolnăvi crește odată cu cantitatea consumată.
- Cirozele, cancerul de ficat şi pancreatitele acute constituie cauzele majore ale mortalității asociate consumului de alcool.
- Alcoolul este unul din factorii majori de risc pentru maladiile cardiovasculare.
- Nu există un nivel de consum de alcool fără risc pentru sănătate!
- Dacă persoana nu are contraindicații medicale, limita zilnică admisibilă de consum de alcool este de 20 gr de alcool pur pentru bărbați și femei de 10 gr de alcool pur pentru femei. Cantitatea de alcool consumată peste limita maximal admisibilă zilnică reprezintă consumul nociv de alcool.
- O doză de alcool sau un drink – unitate internațională standard de consum de alcool – este echivalentă cu: o sticlă de bere de 330 ml; un pahar de vin de 125 ml de 12%; 90 ml vin de 18%; 70 ml de lichior 25%; 40 ml divin, țuică, vodcă de 40°.
- Consumul a 1-2 doze de alcool pe zi contribuie cu 5-7% la creșterea prevalenței hipertensiunii arteriale.
- Persoanele cu probleme de sănătate mintală au un risc mai mare asociat de consumul de alcool.
- Efectele nocive produse de consumul de alcool, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, provoacă anual moartea a 2,5 milioane de persoane, ceea ce prezintă cota de 4% din toate cazurile de decese la nivel mondial, făcând mai multe victime decât SIDA sau tuberculoza!
- Consecințele acestor excese se soldează cu majorarea numărului de persoane afectate de alcoolism cronic, apariția tuturor tipurilor de schilodire intenționată și traumelor neintenționate, cu dereglări psihice, afecțiuni hepatice, cardiovasculare, cerebro-vasculare etc. și a decesului timpuriu.
- În plan regional 40% din bolile și decesele premature sunt condiționate de trei factori de risc ce pot fi preîntâmpinați: fumatul, consumul de alcool și accidentele rutiere. Toate aceste riscuri, în mare parte, sunt determinate de consumul de alcool!
- 7,4% din totalul cazurilor de boală sau de moarte prematură din Uniunea Europeană sunt cauzate de consumul nociv de alcool.
- Anual, la nivel global, 3 milioane de persoane mor din cauza consumului de alcool!
- Prejudiciul de pe urma consumului de alcool este cu mult mai mare decât de pe urma fumatului și depășește cu mult urmările negative și cheltuielile legate de consumul de droguri interzise.
- Vezi la INSTRUMENTE Testul AUDIT care te va ajuta să-ți evaluezi personal consumul de alcool.
Dacă v-a plăcut, distribuiți materialul pe rețelele de socializare și fiți cu noi la următorul webinar pe care îl vom dedica celor care iubesc să mănânce gustos și sănătos. Urmăriți EVENIMENTELE noastre și postările pe pagina PROSANATATE de facebook și abonează-te la BLOG ca să primești pe e-mail cele mai noi opinii ale medicilor la teme fierbinți despre sănătate!
Lilia Onea și Tudor Vasiliev
Comunicatoare în sănătate, la proiectul moldo-elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”
site: www.viatasan.md
e-mail: lilia.onea@viatasan.md
tel: 078999208