Consumul de alcool în adolescență

Tot mai des, opinia publică este zguduită de tragedii cauzate de consumul în exces de alcool, inclusiv cu implicarea tinerilor. Iată, doar câteva titluri din sursele mass – media:

O minoră de 15 ani din Edineț, în comă, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice în exces” – 30.09.2021

Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital în comă alcoolică după ce a participat la ceremonia de absolvire a gimnaziului” – 20.06.2021

Omor săvârșit cu cruzime: O tânără a fost înjunghiată la Botanica” – 08.01.2021

Crimă odioasă la Comrat: Și-a înjunghiat propria mama” – 12.12.2020

Un adolescent de 11 ani, internat în comă alcoolică la Spitalul din Șoldănești” – 10.11.2020

Și această lista, cu regret poate fi continuată…

Adolescenții și alcoolul

  • 4% dintre decesele la nivel mondial sunt cauzate de alcool, ceea ce înseamnă că anual mor aproximativ 2,5 milioane de persoane.
  • Consumul de alcool este deosebit de nociv pentru grupurile de tineri, iar alcoolul este un factor de risc major care cauzează decese în lume, mai ales în rândul bărbaţilor cu vârste între 15 şi 59 ani.
  • Adolescenții și tinerii cu vârsta de până la 25 ani se află în mod particular la risc de a dezvolta probleme legate de consumul de alcool, datorită ponderii crescute a consumatorilor din acest grup de vârstă, a debutului timpuriu al consumului și al modelului de consum de tip excesiv.
  • Conform statisticilor naționale, mai mult de jumătate dintre adolescenți din Moldova au încercat un pahar de băutură alcoolică la vârsta de 13 ani sau mai devreme și circa 8% dintre ei au fost în stare de ebrietate alcoolică la vârsta de 13 ani sau mai devreme.
  • Practic fiecare al doilea adolescent de 15-16 ani poate face ușor rost de băuturi alcoolice. Cele mai accesibile fiind berea și băuturile alcoolice dulci.
  • Este demonstrat faptul că 70 la sută dintre decesele premature ale adulţilor sunt cauzate de comportamente riscante iniţiate în perioada adolescenţei.

Ce-i motivează pe tineri să consume alcool?

Motivația principala a consumului de alcool în rândul tinerilor s-a demonstrat că este dobândirea senzației de euforie care influențează direct asupra stimei de sine (crește încrederea în sine) sau a stării de tensiune (relaxează și reduce inhibiția). În același timp, s-a observat o legătură strânsă între expunerea adolescenților la consumul de alcool și preluarea acestui comportament. În acest sens, dacă în familie se consumă alcool cu regularitate, tinerii sunt expuși la publicitatea băuturilor alcoolice sau la programe de televiziune in care consumul de alcool este o normă și nu există restricții privind accesibilitatea alcoolului – atunci tinerii  sunt mult mai influențați să prea întocmai acest comportament vicios pentru toată viața. Asumarea de riscuri, presiunea grupului și neconștientizarea consecințelor consumului de alcool pe termen lung  – sunt alte cauze ce-i motivează pe tineri să experimenteze cu alcoolul.

Consecințele consumului de alcool la adolescenți includ:

  • Mahmureala este primul efect direct

Mahmureala este o stare neplăcută, rezultată în urma consumului de alcool, ca urmare a unei intoxicații etilice și deshidratare, dar și a efectului pe care îl are alcoolul asupra sistemului digestiv, rinichi și ficat. Mahmureala se instalează după ce efectele toxice ale alcoolului încep să dispară și se caracterizează cel mai adesea, prin dureri de cap, de stomac, uneori pot apărea și tulburări psihice, precum depresia.

  • Rezultatele şcolare scăzute

Adolescenţii care consumă alcool pot să-şi amintească mai puţin din ceea ce au învăţat în clasă, iar acest lucru le poate afecta reușita şcolară. Consumul de alcool poate fi cauza dificultăţilor de învăţare, poate submina de asemenea, atenţia, puterea de concentrare, memoria, precum şi capacitatea de luare a deciziilor, relaţionarea cu colegii, profesorii şi prietenii.

  • Riscul de a fi consumator alte substanțe/droguri

Adolescenţii care consumă alcool sunt supuşi unui risc mai mare de a consuma  droguri, uneori chiar, punându-și viaţa în pericol. Aceasta se datorează faptului, că sub influenţa alcoolului tineri deseori iau decizii greşite, fiind influenţaţi de alte persoane, sau tentaţi şi de alte „senzaţii” noi.

  • Comportamente anti-sociale și riscante

Sub influența alcoolului, deseori tinerii manifestă diferite comportamente riscante, ce pot conduce la violenţă, crime, practici sexuale riscante, etc.

  • Deces prematur

Majoritatea cazurilor de decese la tineri de vârste 16-25 ani este cauzată de accidente, traume, suicid, violenţă. Consumul de alcool fiind implicat nemijlocit în majoritatea dintre aceste cazuri.

Deseori, este dificil să-i împiedici pe adolescenți să nu experimenteze cu alcoolul, dar, totodată, studiile au demonstrat, faptul că cele mai influente modele pentru copii și adolescenți sunt părinții și îngrijitorii lor. În acest context, părinții îi pot încuraja și educa la ei obiceiuri sănătoase și responsabile vis-a-vis de consumul alcoolului.

Cum ar trebui să acționăm noi, părinții, pentru a-i ține departe pe copiii noștri de un inamic atât de puternic, cum este alcoolul?

Sugestiile includ:

  • Fiți un model bun;
  • Încercați să aveți o relație bună – încurajați comunicarea deschisă;
  • Vorbiți cu copilul despre alcool încă de la o vârstă fragedă;
  • Ajutați-i să înțeleagă, că stresul poate fi tratat într-un mod sănătos, care nu implică consumul de alcool sau alte substanțe;
  • Explicați adolescenților consecințele consumului excesiv de alcool (vărsăturile, pierderea cunoștinței, mahmureala, coma alcoolică, accidente, răniri, relații sexuale, neprotejate, etc.);
  • Încurajați adolescenții să discute cu prietenii despre riscurile și consecințele consumului de alcool;
  • Consolidați realizările și experiențele pozitive la școală;
  • Încurajați-i să aibă o relație de susținere cu un adult de încredere din afara familiei (cum ar fi o rudă mai în vârstă sau un prieten, un profesor sau psihologul), etc.