Rădăcina de ghimbir, de o formă deosebită, are coajă de culoare sidefie, gust iute şi o aromă, care poate fi agreată sau nu, cert este însă că această rădăcinoasă ar trebui să constituie una din plantele colecţiei familiei pentru utilizare în eventualele cure de sănătate, inclusiv în perioada rece a anului (în caz de răceli, afecţiuni acute ale căilor respiratorii ori gripă). În plus, ghimbirul e folosit la prepararea diferitor bucate, inclusiv supe.
Fiind cunoscut ca puternic vasodilatator, imunostimulator, antioxidant şi stimulent al sistemului digestiv prin creşterea secreţiei gastrice, ghimbirul împiedică declanşarea ulcerului gastric sau duodenal.
Nu pot fi trecute cu vederea nici proprietăţile sale antivirale şi antifungice.
Ceaiul din ghimbir este perfect împotriva răcelii, dar şi pentru îmbunătăţirea circulaţiei sângelui.
Ghimbirul inhibă senzaţia de greaţă fie în formă de ulei esenţial sau capsule, fie macerat în alcool, marinat în miere, murat în saramură sau oţet, conform metodelor orientale, fie fiert în supe ori preparat ca ceai, în infuzie.
Ghimbirul se consideră una dintre cele mai redutabile remedii împotriva cancerului, inclusiv în leucemii, inhibă agentul cauzal al ulcerului helicobacter pillori, al cancerului de stomac şi de colon, stimulează imunitatea prin facilitarea activităţii timusului şi splinei, precum şi producţia de fagocite. Este indicat şi în cancerul de sân, fiind un apreciat inhibitor al invaziei, motilităţii şi aglutinator al celulelor canceroase.
Din ghimbir, miere şi citrice, mai ales din lămâie, se pot prepara diferite ceaiuri pentru ameliorarea răcelilor cu dureri în gât, în laringite şi guturai.
Reţineţi! Utilizarea excesivă a ghimbirului poate deprima sistemul nervos şi induce apariţia tulburărilor de ritm cardiac.
Ion Nistor,
medic igienist,
Direcția Promovarea Sănătății, ANSP
Șefa secției Sănătatea nutrițională și a copiilor, trainer, nutriționistă, doctorandă în anul III la Agenția Națională pentru Sănătate Publică
site: www.prosanatate.md
e-mail: maria-victoria.racu@ansp.gov.md
tel: 022574586, 079391280